Istoricul hantavirusului: de la Războiul din Coreea la focarele recente

Hantavirusul a revenit în atenția publică după un focar recent asociat unui vas de croazieră, dar virusul are o istorie lungă în medicina modernă. Boala a fost remarcată în masă în timpul Războiului din Coreea, agentul viral a fost identificat în anii 1970, iar de atunci au fost raportate milioane de cazuri la nivel mondial, cele mai multe în Asia. Totuși, nu există o statistică globală unică privind numărul total de victime, pentru că raportarea diferă mult de la o regiune la alta.

Hantavirusul nu este o boală nouă. Primele descrieri au peste un secol

Hantavirusul nu este un virus apărut recent și nici o amenințare necunoscută pentru medicină. Bolile produse de această familie de virusuri au fost descrise clinic cu mult înainte ca agentul viral să fie identificat în laborator.

Primele relatări compatibile cu febra hemoragică cu sindrom renal, una dintre formele de boală asociate hantavirusurilor, au fost menționate încă din primele decenii ale secolului XX, în special în Extremul Orient rus și în Asia. În medicina modernă, boala a intrat însă cu adevărat în atenția lumii în timpul Războiului din Coreea.

Între 1951 și 1954, peste 3.000 de militari ai forțelor ONU au făcut o boală severă, numită atunci „febra hemoragică coreeană”. În unele descrieri istorice, mortalitatea a fost estimată la aproximativ 10%. Practic, acela a fost momentul în care comunitatea medicală internațională a înțeles că are în față o boală serioasă, transmisă din mediul natural, cu impact direct asupra rinichilor și, în unele forme, asupra sistemului respirator.

Când a fost descoperit virusul

Virusul a fost identificat abia în anii 1970. Profesorul sud-coreean Ho Wang Lee și echipa sa au descoperit, în 1976, antigenul asociat bolii la șoarecele de câmp dungat. În 1978, agentul etiologic a fost izolat și a primit numele Hantaan, după râul Hantan din Coreea de Sud.

De la acest prim virus identificat a venit și denumirea mai largă de hantavirusuri, folosită astăzi pentru o familie întreagă de virusuri purtate în principal de rozătoare.

Transmiterea la om se face, în general, prin inhalarea particulelor contaminate cu urină, fecale sau salivă de la rozătoare infectate. Cu alte cuvinte, riscul apare mai ales în spații contaminate, prost aerisite, unde au existat șoareci sau șobolani. Cele mai multe hantavirusuri nu se transmit de la om la om.

Există însă o excepție importantă: virusul Andes, întâlnit în America de Sud, pentru care a fost documentată transmiterea limitată între persoane, de obicei în condiții de contact apropiat și prelungit.

Două mari forme de boală

Hantavirusurile pot produce două tipuri principale de boală la om.

În Europa și Asia, forma dominantă este febra hemoragică cu sindrom renal, cunoscută sub abrevierea HFRS. Aceasta afectează mai ales rinichii și poate avea forme de severitate diferită, în funcție de tipul de virus. Mortalitatea variază mult, de la sub 1% până la aproximativ 15%.

În Americi, forma cea mai cunoscută este sindromul pulmonar sau cardiopulmonar cu hantavirus, HPS sau HCPS. Aceasta este mai rară, dar mult mai severă. În unele situații, mortalitatea poate ajunge până la 50%.

Această diferență explică de ce aceeași familie virală poate avea impacturi foarte diferite de la o regiune la alta. În unele țări, hantavirusul este asociat mai ales cu afectarea rinichilor. În altele, riscul major este insuficiența respiratorie severă.

Câte cazuri sunt raportate la nivel mondial

La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății estimează că apar anual între 10.000 și peste 100.000 de infecții cu hantavirus. Cea mai mare povară este în Asia și Europa, mai ales în Asia de Est, unde China și Coreea de Sud au raportat de-a lungul timpului un număr mare de cazuri.

China rămâne cel mai important exemplu istoric. Între 1950 și 2020, China a raportat peste 1,68 milioane de cazuri de febră hemoragică cu sindrom renal și aproape 50.000 de decese. Aceasta este una dintre cele mai solide statistici cumulative disponibile pentru o singură țară și arată dimensiunea reală a problemei în zonele unde virusul circulă de mult timp.

În Europa, cifrele sunt mult mai mici. Pentru anul 2023, 28 de țări din Uniunea Europeană și Spațiul Economic European au raportat 1.885 de cazuri de infecție cu hantavirus. Finlanda și Germania au reprezentat peste 60% din cazurile raportate în acel an.

În Statele Unite, supravegherea oficială a început în 1993, după apariția unui focar important în regiunea Four Corners. Până la sfârșitul anului 2023, autoritățile americane au raportat 890 de cazuri confirmate de boală cu hantavirus.

Câte victime a făcut hantavirusul

Aici trebuie făcută o precizare importantă: nu există o cifră globală cumulată, oficială și completă, care să spună câți oameni au murit din cauza hantavirusurilor de la descoperirea lor până astăzi.

Motivul este simplu. Hantavirusurile sunt raportate diferit în funcție de țară, de sistemul de supraveghere, de forma clinică a bolii și de perioada analizată. În plus, multe cazuri mai vechi au fost identificate retrospectiv sau au fost încadrate sub denumiri clinice diferite.

Cea mai clară statistică istorică vine din China: aproape 50.000 de decese între 1950 și 2020. La această cifră se adaugă decesele raportate în Coreea, Europa, Statele Unite și America Latină.

În episodul din Războiul Coreei, peste 3.000 de militari s-au îmbolnăvit, iar mortalitatea estimată în jurul valorii de 10% sugerează câteva sute de decese în acel focar. În Americi, unde forma pulmonară este mai rară, dar mai gravă, rata de fatalitate poate fi mult mai ridicată.

Pentru anul 2025, în Americi au fost raportate 229 de cazuri de sindrom pulmonar cu hantavirus și 59 de decese, ceea ce înseamnă o rată de fatalitate de 25,7%.

De ce a revenit hantavirusul în atenție

În 2026, hantavirusul a revenit în prim-plan după un focar asociat vasului de croazieră MV Hondius. La 6 mai 2026, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a raportat șapte cazuri asociate acestui focar, dintre care trei decese. Ulterior, Organizația Mondială a Sănătății a indicat șapte cazuri confirmate și un total de nouă cazuri raportate, dacă sunt incluse și cele suspecte.

Focarul a atras atenția mai ales pentru că a fost asociat virusului Andes, adică acel tip de hantavirus la care transmiterea între oameni este posibilă. Chiar și așa, autoritățile sanitare au subliniat că riscul pentru publicul larg rămâne scăzut, iar transmiterea nu este comparabilă cu cea a virusurilor respiratorii cu răspândire rapidă.

Ce trebuie reținut

Hantavirusul are o istorie de peste șapte decenii în medicina modernă și, probabil, o prezență mult mai veche în bolile umane. Nu este un virus nou, ci o familie virală cunoscută, transmisă în principal de rozătoare.

Cele mai multe cazuri au fost raportate în Asia, în special în China, unde au fost documentate peste 1,68 milioane de cazuri și aproape 50.000 de decese între 1950 și 2020. La nivel global, apar anual între 10.000 și peste 100.000 de infecții, însă numărul total al victimelor la nivel mondial nu poate fi stabilit cu precizie din datele disponibile public.

În Europa și Asia, boala afectează mai ales rinichii. În Americi, forma pulmonară poate fi mult mai severă. Iar principala măsură de prevenție rămâne evitarea contactului cu rozătoarele și cu spațiile contaminate de acestea.