Kate Middleton anunță că boala oncologică a intrat în remisiune: E o ușurare

kate-middleton_-ce-tip-de-cancer-ar-putea-avea-_27533200 kate middleton - FOTO: Captură Instagram@princeandprincessofwales

Kate Middleton a împărtășit noi vești despre lupta pe care o duce cu cancerul. 

Kate Middleton, Prințesa de Wales, a anunțat cu emoție că este în remisie după un an greu de luptă împotriva cancerului, pe care l-a dezvăluit public în martie 2024.

După o perioadă de tratamente și chimioterapie preventivă, aceasta își exprimă recunoștința față de cei care au fost alături de ea și de familia sa în acest drum dificil. Prințesa a subliniat importanța sprijinului primit și a anunțat cu speranță că, deși procesul de recuperare continuă, este optimistă în legătură cu viitorul.

În postarea despre remisie, Prințesa de Wales, le-a mulțumit celor care au susținut familia sa pe parcursul acestei călătorii de aproape un an.

"Am vrut să profit de ocazie pentru a mulțumi Spitalului Royal Marsden pentru grija deosebită acordată în ultimul an. Mulțumirile mele din suflet se îndreaptă către toți cei care ne-au însoțit cu discreție pe mine și pe William, pe măsură ce am navigat prin toate acestea.

Nu am fi putut cere mai mult. Îngrijirea și sfaturile pe care le-am primit pe parcursul timpului meu ca pacient au fost excepționale. În noul meu rol de Patron Comun al Spitalului Royal Marsden, sper ca, prin susținerea cercetării de ultimă oră și a excelenței clinice, precum și prin promovarea bunăstării pacienților și familiilor lor, să salvăm multe alte vieți și să transformăm experiența tuturor celor afectați de cancer.

Este o ușurare să fiu acum în remisie și rămân concentrată pe recuperare. Așa cum știe oricine a primit un diagnostic de cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta unei noi realități. Totuși, aștept cu nerăbdare un an plin de împliniri. Sunt multe lucruri de care să mă bucur. Mulțumesc tuturor pentru susținerea continuă",  a scris Kate Middleton, pe pagina sa de Instagram.

În luna ianuarie a anului trecut, Kate Middleton a anunțat că are cancer, fără a specifica ce tip de cancer. Prințesa de Wales a urmat chimioterapie preventivă, iar acum a anunțat că boala oncologică a intrat în remisie.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare
300x250
300x250