Locurile disponibile în cadrul proiectului ''O şansă pentru cuplurile infertile'' au fost ocupate

Toate cele 1.000 de locuri disponibile anul acesta în cadrul proiectului "O şansă pentru cuplurile infertile - FIV 2" au fost ocupate în mai puţin de trei luni, anunţă primarul general, Gabriela Firea,...
"Cuplurile care nu au reuşit să-şi depună dosarul la ASSMB au o nouă posibilitate de înscriere începând cu 1 ianuarie 2020. Atunci, alte 1.000 de cupluri vor intra în proiect şi vor primi sprijin financiar în valoare de 13.800 lei/cuplu", a precizat edilul general, notează Agerpres.
Ea a menţionat că până în prezent s-au născut 150 de bebeluşi prin programul "O şansă pentru cuplurile infertile".
Pe 15 iunie, Primăria Capitalei anunţa debutul înscrierilor pentru proiectul FIV - 2. Beneficiarii sunt cuplurile cărora medicul specialist în obstetrică-ginecologie, cu competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului şi reproducere umană asistată, le-a diagnosticat o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală.
În 2018 şi 2019, un număr 2.000 de cupluri s-au înscris în programul derulat de Primăria Capitalei, în baza căruia bucureştenii primesc 3.000 de euro pentru a achita analizele şi procedura FIV (fertilizare in vitro).
Regulamentul poate fi consultat pe site-ul ASSMB, la secţiunea Proiect FIV2, fiv2.assmb.ro.
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer.
Ce mănâncă un pacient în România
Alinare pentru artrită: Dr. Andrei Dobrescu te invită să descoperi puterea masajului terapeutic
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Val de schimbări în industria medicală
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. S-a oprit medicamentul pentru endometrioză
Amenzi de 60.000 de lei pentru Spitalul Floreasca. S-a găsit Candida auris!
România lansează Strategia pentru Bolile Cardiovasculare 2025–2030
Elena Udrea, operată de urgență. Ce diagnostic a primit
Elena Udrea, dusă de urgență la spital din penitenciar. Ce probleme are fostul ministru.
Pacienţii vor fi informaţi prin SMS despre serviciile medicale de care au beneficiat, anunță Horațiu Moldovan (CNAS)
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
Alexandru Rogobete, despre reducerea posturilor din spitale
Ce se întâmplă cu posturile din spitale? Ministrul Sănătății rupe tăcerea.
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Cine scapă de plata CASS de la 1 septembrie
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Simplificări promise pentru aprobările medicale. Pastila de slăbit care n-a convins investitorii
Medicamentul pentru slăbit promite rezultate spectaculoase, dar dezvăluie efecte neașteptate.
Birocrația medicală ar putea dispărea.
Kennedy Jr. vrea reevaluarea vaccinurilor cu aluminiu
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani.