Posibilă fraudă cu vaccinuri COVID-19, anchetată în Italia

vaccin-pfizer-biontech-foto-pixabay_82592700 Vaccin COVID-19 de la Pfizer și BioNTech. Foto: Pixabay

O posibilă fraudă cu vaccinuri COVID-19 este anchetată în Italia. Mai multe regiuni au primit oferte „avantajoase”, ceea ce a atras suspiciuni. 

Guvernatorul din Veneto, Luca Zaia, a spus că a primit o ofertă de 27 de milioane doze de vaccin, dar aceleași „oferte avantajoase” ar fi fost primite și în Lombardia și Umbria, scrie presa italiană. Sunt regiunile în care procurorii au început anchete, dar nu este exclus ca inițiative judiciare similare să aibă loc și în alte zone ale Italiei, arată surse citate de Digi 24.
Anchetatorii verifică dacă „cererile de achiziție directă de vaccinuri anti-Covid” au fost transmise de către instituțiile regionale, căutând în același timp „anonimii care au propus achiziționarea de vaccinuri autorităților”.
Companiile farmaceutice ale Pfizer și AstraZeneca subliniaseră deja că nu au prevăzut deocamdată furnizarea vaccinului pe piața privată: „Intermediarii nu pot propune vaccinuri, deoarece nu se furnizează persoanelor private, ci doar guvernelor”.
Potrivit Il Fatto Quotidiano, guvernatorul regiunii Veneto, Luca Zaia, a spus că a primit oferte pentru 27 de milioane de doze de vaccin.
De altfel, guvernatorul declarase anterior că vrea să cumpere vaccinuri pentru regiune, în afara acordului cu UE, deoarece e nemulțumit de ritmul în care se vaccinează în Italia. Luca Zaia a explicat că a primit două oferte de a cumpăra 12 și 15 milioane de doze: „Nu știu de unde au fost procurate”.
„Sunt obligat să verific dacă primesc oferte. Trebuie să am grijă de sănătatea venețienilor, am obligația să verific. Am și eu un angajament etic”, a spus guvernatorul.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare

Știrile zilei în Sănătate și Farma

08 aug 2025, 14:57
Producătorii de medicamente ajustează previziunile financiare, în timp ce unele dispozitive medicale întâmpină probleme tehnice ce afectează tratamentele pentru diabet și obezitate.