Alcool, cafea, de ce le preferi. Nu are legătură cu gustul
Preferința pentru alcool sau cafea a fost, în sfârșit, înțeleasă. Cercetătorii au constatat că motivul pentru care sunt consumate nu are legătură cu gustul.
Cercetătorul Marilyn Cornelis a căutat variații ale genelor noastre ale gustului, care ar putea explica preferințele noastre pentru băuturi, considerând că înțelegerea acestor preferințe ar putea indica modalități de a interveni în dieta noastră, scrie sciencedaily.com.
Spre surprinderea cercetătorului, noul său studiu a arătat că preferințele pentru gustul băuturilor amare sau dulci nu se bazează pe variații ale genelor gustului nostru, ci mai degrabă pe genele legate de proprietățile psihoactive ale acestor băuturi. „Genetica de la baza preferințelor noastre este legată de componentele psihoactive ale acestor băuturi”, a spus Cornelis, profesor asistent de medicină preventivă la Northwestern University Feinberg School of Medicine.
"Oamenilor le place felul în care îi fac să se simtă cafeaua și alcoolul, de aceea îl beau, nu din cauza gustului." Lucrarea a ost publicată în Human Molecular Genetics.
Studiul scoate în evidență componente importante pentru recompensarea comportamentului la alegerea băuturilor și contribuie la înțelegerea legăturii dintre consumul de băuturi și genetică - și barierele potențiale pentru a interveni în dieta oamenilor, a spus Cornelis.
Alcoolul, responsabil pentru 6% din decese
Băuturile zaharoase sunt legate de multe boli și de condiții de sănătate. Consumul de alcool este legat de mai mult de 200 de boli și reprezintă aproximativ 6% din decesele la nivel global.
Cornelis a găsit o variantă dintr-o genă, numită FTO, legată de băuturile îndulcite cu zahăr. Persoanele care au avut o variantă în gena FTO - aceeași variantă legată anterior de riscul scăzut de obezitate - în mod surprinzător, preferă băuturi îndulcite.
„E contraintuitiv. FTO a fost ceva misterios și nu știm exact cum este legată de obezitate. Probabil că joacă un rol în comportamentul care ar fi legat de gestionarea greutății", a spus Cornelis. "Din cunoștințele noastre, acesta este primul studiu de asociere la nivelul genomului privind consumul de băuturi pe baza perspectivei gustului", a spus Victor Zhong, primul autor al studiului.
-
Ce trebuie să știi despre laptele de soia înainte să-l mai bei29.12.2025, 22:11
-
-
Adevărul despre unt și margarină. Care este mai sănătos, de fapt?29.12.2025, 19:16
-
-
De ce febra crește seara și noaptea mai mult decât ziua?29.12.2025, 15:14
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Intervenția care îți poate salva viața în urma unui AVC
Medicamentul care ține hipertensiunea sub control. Are efect 24 de ore
Metformin, medicamentul pentru diabet, impact asupra femeilor
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Mâncatul emoțional poate sabota tratamentul pentru diabet. Ce trebuie să știi
Medicamentul care ucide cancerul de 20.000 de ori mai eficient, fără efecte secundare detectabile
Cât ne costă medicamentele. Dr. Horațiu Moldovan: Creștere substanțială
Ce este leucovorina, medicamentul pentru cancer, care ar putea trata autismul, potrivit administrației Trump
Lemborexant, somniferul care ar putea proteja creierul de Alzheimer
Parkinson: transplantul cu celule stem în creier ar putea trata boala. Japonia cere aprobarea
Un simplu tratament de canal poate reduce riscul de infarct și diabet
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Antidepresivele, efecte secundare
Chimioterapia, impact asupra creierului. Provoacă pierderi de memorie
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
