Cancer de col uterin: teste gratuite la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj
La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase fac gratuit, zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 18.00, teste Babeș-Papanicolau.
Cancer, col uterin. Specialiști de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca fac teste gratuite de depistare a cancerului de col uterin zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 - 18.00. Recoltarea se face în toate cabinetele de ginecologie ale Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj, de pe strada Moților nr. 19, pe baza formularului special, eliberat de medicul de familie.
Acțiunea face parte dintr-o campanie derulată în cadrul Programului național de depistare precoce a cancerului de col uterin.
Testul se adresează tuturor femeilor cu vârsta peste 25 de ani, cu domiciliul în județul Cluj, indiferent dacă sunt sau nu asigurate la sistemul național de sănătate. Medicii precizează că testarea periodică a metodei Babeș-Papanicolau poate reduce semnificativ, în peste 90% din cazuri, riscul apariției unui cancer invaziv de col uterin, potrivit ziuadecluj.realitatea.net.
În Ambulatoriul de la Boli Infecțioase sunt folosite cele mai performante metode de tratament personalizat conform nevoilor pacientelor, iar Serviciul de Anatomie Patologică oferă servicii la standarde înalte pentru diagnosticarea cancerului de col uterin: citologie în mediu lichid, imunohistochimie și genotipare HPV.
Pentru detalii, persoanele interesate pot suna la 0264/599.226 și 0364/131.177 sau se pot prezenta la sediul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj.
Medicația obișnuită care îți schimbă flora intestinală ani de zile după ce o oprești
Metformin poate reduce beneficiile sănătoase la diabetici. Ce trebuie să știe pacienții
Insulina inhalată, la fel de bună ca injecția cu insulină
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Cine sunt pacienții care au nevoie de statine
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
Esofagita indusă de medicamente. Ce trebuie să știi pentru a evita complicațiile
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul
Această vitamină invizibilă îți poate schimba viața. Îți protejează creierul și ar putea preveni cancerul.
