CICLOSPORINUM – prospect
CICLOSPORINUM – prospect. Acţiune: Imunosupresor; inhibitor al activării calcineurinei, cu scăderea formării de limfokine, în special interleukina-2.
CICLOSPORINUM – prospect
Denumirea comercială: EQUORAL, IKERVIS, SANDIMMUN NEORAL,
Prezentare: Capsile moi, picături oftalmice,
Indicații: Capsule moi: Transplant (prevenirea respingerii grefei în transplanturi alogenice, prevenirea respingerii grefei după transplant de măduvă osoasă; prevenirea sau trat. reacţiei grefă-contra-gazdă). Boli autoimune (uveita endogenă; sindromul nefrotic; artrita reumatoidă; psoriazisul). Picături oftalmice: cheratită severă la pacienţii adulţi cu xeroftalmie, care nu s-a ameliorat în pofida tratamentului cu substitute lacrimale.
Contraindicații: Hipersensibilitate la ciclosporină. Administrarea concomitentă cu preparate care conţin Hypericum perforatum (sunătoare). Administrarea în asociere cu medicamente care sunt substraturi ale glicoproteinei P cu rol de transportor multi-medicament sau ale proteinelor transportoare de anioni organici (PTAO) ale căror concentraţii plasmatice crescute sunt asociate cu evenimente grave şi/sau cu potenţial letal, de exemplu bosentan, dabigatran etexilat şi aliskiren. Picături oftalmice: infecţie oculară sau perioculară activă sau suspectată.
Atenție!: Trebuie monitorizat: nivelul creatininemiei, tensiunii arterieale (TA), parametrilor adecvaţi pentru evaluarea funcţiilor renală şi hepatică, potasemiei. Se recomandă determinarea lipidelor înaintea trat. şi după prima lună de tratament. Se recomandă întreruperea tratamentului dacă hipetertensiunea arterială (HTA) apărută în timpul terapiei nu poate fi controlată printr-un tratament corespunzător. Unii pacienţi pot prezenta modificări histopatologice renale. A se evita ingerarea de cantităţi mari de potasiu. Leziunilor pielii atipice pentru psoriazis trebuie să li se facă biopsie înaintea începerii trat. Se recomandă biopsie renală la pacienţii cu nefropatie cu leziuni minime dependentă de steroizi, la care ciclosporina se adm. mai mult de 1 an. Ciclosporina nu trebuie administrarea împreună cu alţi agenţi imunosupresori, cu excepţia corticosteroizilor. Precauţie la pacienţii cu hiperuricemie. Folosirea vaccinurilor cu virus viu atenuat trebuie evitată. Picături oftalmice: prudenţă la pacienţii cu herpes ocular, deoarece nu există experienţă clinică anterioară.
Reacții adverse: Hipertricoza, tremorul, afectarea funcţiei renale, hipertensiune arterială (HTA), disfuncţiahepatică, oboseala, hipertrofia gingivală, tulburările gastrointestinale (anorexie, greaţă, vărsături, diaree), senzaţie de arsură la mâini şi picioare. Rar: cefalee, reacţii cutanate posibil de natură alergică, anemie uşoară, hiperkaliemie, hiperuricemie, hipomagnezemie, creştere în greutate, edeme, pancreatită, parestezii, convulsii, dismenoree sau amenoree reversibile, crampe musculare, slăbiciune musculară sau miopatie, encefalopatie, tulburări de vedere şi mişcare şi afectarea stării de conştienţă, trombocitopenie uneori asociată cu anemie hemolitică microangiopatică şi afectarea funcţiei renale, neoplazii şi tulburări limfoproliferative. Picături oftalmice: Cele mai frecvente reacţii adverse au fost durere sau iritaţie la nivelul ochiului, creşterea secreţiei lacrimale, hiperemie oculară, eritem palpebral, care au fost de regulă tranzitorii şi au survenit în timpul instilării
-
Ceaiul de ghimbir: când ajută și când nu27.12.2025, 10:02
-
Semne că ai o criză de fiere sau probleme cu fierea27.12.2025, 09:05
-
Pune câteva frunze de dafin în dulap. Te vei îndrăgosti de acest truc26.12.2025, 21:36
-
AVC este de la inimă: mit sau adevăr?26.12.2025, 18:27
-
De ce respirația miroase a gunoi după ce mănânci ceapă?26.12.2025, 17:54
Paracetamol: un medicament care poate deveni mortal. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
Nivelurile normale de vitamina B12 ar putea să nu fie suficiente pentru creier
O combinație de teste genetice ar putea spune care cancer va recidiva și care nu
Terapia cu lumină, aprobată în ghidul european pentru îngrijirea cancerului
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
Cât ne costă medicamentele. Dr. Horațiu Moldovan: Creștere substanțială
Studiu: purtarea aparatelor auditive înainte de 70 de ani reduce riscul de demență
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
Metformin, medicamentul pentru diabet, impact asupra femeilor
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Pacienții oncologici, în pericol. Două medicamente banale provoacă anemie
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
Ce trebuie să știi despre tratamentul pentru tiroidă. Ce impact are asupra inimii
Alexandru Rogobete: Două tratamente esențiale pentru epilepsia severă intră în premieră în România
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
