Statinele, noua armă împotriva morții prin sepsis
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
A treia ediţie a Conferinţei Naţionale a Comunităţii "Educaţie pentru Ştiinţă" va avea loc, la Bucureşti, în perioada 6 - 8 decembrie. Vor participa 200 de invitați.
Conferință, știință. Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei naţionale a Comunităţii "Educaţie pentru Ştiinţă" va avea loc, la Bucureşti, în perioada 6 - 8 decembrie, urmând să participe 200 de cadre didactice, studenţi, experţi în educaţie, factori decizionali şi reprezentanţi ai universităţilor, ai institutelor de cercetare şi ai unor organizaţii neguvernamentale.
Evenimentul se va desfăşura la Biblioteca Naţională de Fizică din Măgurele. Pe lângă sesiuni plenare, ateliere, mese rotunde, prezentări de proiecte şi lucrări ştiinţifice, conferinţa propune participanţilor vizite la institutele de cercetare de pe platforma Măgurele, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor remis presei, potrivit Agerpres.
Conferinţa se adresează cadrelor didactice de ştiinţe din învăţământul preuniversitar primar şi secundar (matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, informatică, tehnologii), studenţilor care se pregătesc pentru cariera didactică, universitarilor, cercetătorilor în educaţie, membrilor organizaţiilor ce desfăşoară programe educaţionale, decidenţilor, tuturor persoanelor interesate de dezvoltarea unui învăţământ de calitate în domeniul STEM.
Cei interesaţi să participe la conferinţă sunt rugaţi să completeze, în perioada 8 - 17 noiembrie, formularul de înscriere care poate fi accesat la http://cnces.educatiepentrustiinta.ro/ro/inscriere.
Organizatorii pun la dispoziţia participanţilor un număr limitat de burse integrale şi parţiale, care constau în sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare, de cazare şi de masă.
Cea de-a III-a ediţie a Conferinţei naţionale a Comunităţii "Educaţie pentru Ştiinţă" este organizată printr-un parteneriat între Universitatea din Bucureşti, Institutul Fizică şi Inginerie Nucleară - Horia Hulubei, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava şi Universitatea Maritimă Constanţa.
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.