Dr Vasi Rădulescu despre medicii care mor în gărzi: „Suntem oameni și noi“

Cardiologul bucureștean Vasi Rădulescu, cunoscut și pentru cărțile scrise, a repostat pe contul său de Facebook, urmărit de peste 60.000 de oameni, un editorial despre medicii care mor în timpul gărzilor. Motivul reluării textului său o constituie decesul unui doctor din județul Bihor, zilele trecute.

Fragmente din editorialul cardiologului, postat pe leapsadesanatate.ro - un site gândit ca un „proiect de educație medicală bazat exclusiv pe implicarea oamenilor din societate" (după cum îl prezintă cardiologul):

„Când moare un medic

(...) A murit un medic. L-au găsit în camera de gardă. (...) Trecem ușor cu vederea niște lucruri. Meseria de medic are uzură psihică și fizică fantastică. (...) Dincolo de halat e un om, cu vulnerabilități, cu povești, cu suferințe proprii. Iar când moare acest om, conștientizăm subit asta. Păcat că uităm iar, rapid.

Mi-am adus aminte de un text pe care l-am scris cândva, după o gardă grea. Despre cât de dificilă e meseria și cum suntem oameni și noi. 

Holul e plin. Ies să-i analizez puțin acolo, trec la birou, îi pun pe paturi, îi consult, manevrez scheme în cap, împart pastile și fiole, scriu scrisori medicale și rețete. În timpul acesta, o doamnă intră și-mi cere să o văd imediat că trebuie să-și ducă fetița la grădiniță. Peste trei secunde, sunt solicitat la ORL cu un salt hipertensiv. Sună și chirurgia. Un bătrânel mă întreabă dacă au ieșit analizele. O doamnă își vrea actele pentru medicul de familie.

(...) E un mixt de oboseală cronică, uzură psihică, dezamăgire profesională. Cu toții avem așa ceva. Eu și toți colegii medici suferim de burnout, pentru că nu suntem destui, pentru că avem pacienți mulți, pentru că am învățat din greu și nu suntem apreciați, pentru că multe. (...) Lucrăm cu moartea lângă noi.(...) Empatie sau simpatie. Pacientul vrea mereu empatie, să fie înțeles, dar nu simte că medicul vrea același lucru. Îmi mai vine să spun uneori "dar hai domnule aici în locul meu câteva minute, să văd apoi ce mai zici" când sunt asaltat de fel de fel de cerințe, pentru că fiecare vrea să fie văzut, rezolvat cât ai bate din palme. Nu pot. Sunt om și eu.

Devenim pacienți și noi. Avem boli. E groaznic. Am colegi care au avut infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale. Am diabetici, hipertensivi, depresivi, toate declanșate rapid sau potențate de stresul meseriei. (...) Avem boli și noi, de multe ori le facem mai repede. Uneori murim prea devreme.

Când ajungi prin spital, cu orice fel de problemă, te rog sincer: pleacă mereu de la ideea că medicul e om. Vorbește-i calm, acordă-i timp, fii alături de el, încurajează-l, strânge-i mâna sau strânge-l în brațe, arată-i că-l iubești pentru ceea ce face pentru tine. E ușor să luăm răul sau să-l inventăm, acolo unde nu există. E mai greu să promovăm binele, când mereu plecăm suspicioși, cu idei prefondate, cu ură spre spital. Nu e normal așa.

Iubiți-ne și permiteți-ne fără energii negative să vă facem și să ne facem viața mai ușoară și mai bună. Acum, cât timp mai suntem în viață".