Președintele Colegiului Medicilor din România: Actul medical nu poate fi făcut sub presiune permanentă și amenințare

Președintele Colegiului Medicilor din România a transmis sâmbătă, 14 noiembrie, un mesaj doctorilor de familie de Ziua Mondială a Diabetului.
În mesajul de Ziua Mondială a Diabetului, doctorul Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, spune că ”actul medical devine dificil” sub presiunea creșterii numărului de cazuri COVID, dar și sub o ”dublă amenințare”, a bolii și a pacienților sau rudelor.
”Luptăm pentru a aduce pe masa autorităților necesitatea introducerii forței majore, adică acel eveniment extrem, imprevizibil, invincibil, inevitabil care ne afectează extrem sistemul medical și implicit actul medical în anumite situații. În măsura în care forța majoră este legiferată în legătură cu domeniul medical poate exista o anumită exonerare cu privire la lărgirea competențelor pe perioada afectată de forța majoră”, a mai precizat dr Coriu.
Mesajul întreg al președintelui CMR:
”În numele Colegiului Medicilor din România vă adresez recunoștința întregului corp medical pentru activitatea dumneavoastră în această grea perioadă a pandemiei în care, pe lângă activitatea permanentă, de instruire profesională pe care o desfășurați chiar și în aceste clipe, îngrijiți și pacienții greu încercați de COVID-19, boală care lovește, cu precădere, pacienții dumneavoastră, cu diabet și boli metabolice. Suntem cu toții medici, cadre medicale în prima linie a acestui război, război cu o boală incomplet cunoscută care face zilnic victime, nu numai în rândul pacienților, dar și în rândul nostru, al medicilor din toate specialitățile și al asistenților noștri.
Medicii sunt extrem de solicitați de sistem. Mai nou, chiar și medicii tineri în loc să intre în procesul de formare în specialitate sunt detașați în focare. Ne confruntăm cu o depășire a competențelor în anumite focare din țară, unde există o neomogenitate de prezentare a medicilor sau chiar o lipsă a specialiștilor. Actul medical devine astfel dificil sub presiunea creșterii foarte mari a cazurilor, creștere care va ajunge să depășească sistemul medical, la un moment dat.
În plus, ne confruntăm cu presiune și de altă natură: amenințarea bolii în rândul medicilor noștri și a asistenților noștri. Actul medical nu poate fi făcut sub presiune permanentă și amenințare. O dublă amenințare: a bolii, dar și a pacienților sau a rudelor care ne reclamă în proporție mai mare ca în orice țară din jurul nostru. Îi rog pe pacienții noștri să aibă încredere în noi. Fără această încredere în relația medic-pacient, actul medical nu poate să aibă un rezultat optim. De aceea, dragi colegi, luptăm pentru a aduce pe masa autorităților necesitatea introducerii forței majore, adică acel eveniment extrem, imprevizibil, invincibil, inevitabil care ne afectează extrem sistemul medical și implicit actul medical în anumite situații. În măsura în care forța majoră este legiferată în legătură cu domeniul medical poate exista o anumită exonerare cu privire la lărgirea competențelor pe perioada afectată de forța majoră.
Astfel, dragi colegi, vă asigur că luptăm în continuare pentru drepturile dumneavoastră și pentru protecția dumneavoastră. Vă cer să fiți în continuare acei medici buni fără de care acest sistem medical ar claca. Avem resurse limitate și, de aceea, munca dumneavoastră va fi foarte grea, dar foarte valoroasă. Mesajul meu este unul de încurajare, de speranță. Trebuie să fim conștienți că există un viitor și după această pandemie, viitor în care vom fi mai puternici, mai încrezători în forțele noastre și fiecare dintre colegi să fie ceea ce se numește un medic bun, adică un medic care își face datoria cu conștiinciozitate, empatie și în conformitate cu datele științifice internaționale.”
-
-
Somnul de frumusețe nu e un mit! Explicația uimitoare a unui neurolog13.09.2025, 17:50
-
-
-
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
7 din 10 români au boala venoasă cronică. Vesvein Legs, noul supliment pentru picioare și vene
Testul HPV pe care îl poți face acasă. Îți poate salva viața!
Parkinson: transplantul cu celule stem în creier ar putea trata boala. Japonia cere aprobarea
Complexul de vitamine B, o nouă armă împotriva glaucomului
Un supliment simplu ar putea încetini distrugerea nervului optic chiar și fără reducerea presiunii intraoculare.
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse
Medicamentul care prelungește remisia în cancerul capului și gâtului
Medicamentul care poate ține cancerul departe ani întregi. Pacienții trăiesc dublu față de cei cu tratament clasic!
Emrelis, un nou tratament pentru cancerul pulmonar non-microcelular
Tratamentul care vindecă cancerul pulmonar. Curăță plămânii. Funcționează precum o "rachetă ghidată" împotriva celulelor canceroase
Medicamente care pot slăbi apărarea organismului în fața virusurilor
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Medicamentul care reduce cancerul de colon
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Adevărul despre capsulele moi. Ce conține, de fapt, plasticul de pe pastile
Ce conține cu adevărat plasticul de pe pastile. Adevărul despre capsulele medicinale.
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
EMA aprobă medicamentul-cheie pentru urgențele nucleare
caADAMTS13, enzima care dizolvă cheagurile de sânge. Are efect în tratamentul AVC-urilor ischemice rezistente la terapiile clasice
Medicamentul care sparge cheagurile de sânge. Are o eficacitate de 80%.
UBB lansează un proiect pentru tratarea insomniei cronice
Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că lansează un proiect de cercetare menit să ducă la tratarea insomniei cronice.
Medicamentele pentru slăbit, riscuri. Cum îți pot afecta contracepția și sănătatea
Medicamentul care îți poate schimba sănătatea, fără ca tu să știi. Medicii cer prudență.
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului
Diabetul provocat de imunoterapie poate fi inversat cu medicamente deja existente!
Statinele, noua armă împotriva morții prin sepsis
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?