Regizorul Alexandru Darie a încetat din viață
Regizorul Alexandru „Ducu” Darie a încetat din viață, după ce a stat două săptămâni internat la Institutul Clinic Fundeni. Conducerea spitalului a declarat oficial că familia regizorului a...
Regizorul Alexandru Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie, a murit azi, 18 septembrie, la ora 13.45. Vestea tristă a fost dată de mama vitregă a regizorului, Anca Pandrea. El era internat de aproape două săptămâni la secția Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni, după ce făcuse o complicație pulmonară a bolii de ficat de care suferea.
Ducu Darie, așa cum îi spuneau apropiații, suferea de ciroză și se afla pe o listă de așteptare pentru un transplant hepatic.
Unele surse au arătat chiar că regizorul vânduse mai multe bunuri, respectiv un apartament și un autoturism, pentru a obține suma de care avea nevoie pentru transplant în străinătate.
Contactată de redactorii DC Medical, conducerea Institutului Clinic Fundeni a explicat că familia regizorului a interzis orice fel de comunicare legată de starea de sănătate a lui Ducu Darie.
Colectivul Teatrului Bulandra a publicat un mesaj pe pagina de socializare:
„Cu profund regret, Teatrul Bulandra anunţă dispariţia prematură a directorului său, regizorul Alexandru Darie. Suntem cu toţii alături de familia îndurerată. Odihneşte-te în pace, Ducu!”
- 
                        Un test de salivă ar putea descoperi insuficiența cardiacă04.11.2025, 09:28
 - 
                        
 - 
                        
 - 
                        Pastila care ar putea opri complicațiile diabetului03.11.2025, 21:00
 - 
                        Gestul simplu care poate încetini îmbătrânirea creierului cu până la 20%03.11.2025, 20:03
 
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Medicamentele de slăbit funcționează mai puțin bine în viața reală decât în studii
Pacienții pierd mai puține kilograme cu medicamentele pentru scăderea în greutate în lumea reală decât în cadrul studiilor.
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Statinele pot încetini creșterea anevrismului de aortă abdominală
Te ridici și simți că amețești? Acest medicament banal ar putea fi soluția la care nimeni nu s-a gândit!
Anestezia locală, alternativă sigură și blândă la anestezia generală
Nivelurile normale de vitamina B12 ar putea să nu fie suficiente pentru creier
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate
Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
Medicamentul care ucide cancerul de 20.000 de ori mai eficient, fără efecte secundare detectabile
Un cocktail minune ar putea opri gripa și următoarea pandemie. Face ce vaccinul nu a reușit
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
Infecțiile rezistente la tratamente, greu de controlat
Medicamentul care oprește bufeurile și insomniile după cancerul de sân. Fără hormoni!
Paracetamol: un medicament care poate deveni mortal. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
Tratamentul pentru diabetici, impact neașteptat
Un tratament utilizat de majoritatea diabeticilor are un efect neașteptat asupra întregului organism.
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Medicamentul care reduce cancerul de colon
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct
Pastila care îți curăță arterele în 12 săptămâni. Scade colesterolul și reduce riscul de infarct.
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Anticoagulantele, administrate la doar 4 zile după AVC. Sunt mai sigure decât s-a spus până acum!
Un nou studiu demontează miturile legate de întârzierea terapiei după un accident vascular cerebral și ar putea schimba complet protocoalele din spitale!
