Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Oamenii imunizați cu vaccinul produs de Moderna ar putea primi, anul acesta, o a treia doză ca să fie protejați în fața noilor tulpini, susține compania.
Reprezentanții companiei americane Moderna au precizat miercuri, 14 aprilie, că se gândesc ca persoanele vaccinate cu serul produs de ea să primească o a treia doză în acest an. Aceasta ar oferi un plus de protecție în fața unui nou val și în fața tulpinilor de coronavirus.
"Este probabil ca țările care au realizat deja o acoperire vaccinală ridicată să fie gata să-și mute atenția pe doze suplimentare în 2022 și, eventual, chiar și la sfârșitul acestui an", Corinne M. Le Goff, directorul comercial principal al Moderna, a spus în timpul unui apel cu investitorii.
Directorul executiv al Moderna, Stéphane Bancel, a declarat că speră ca vara aceatsă să obțină autorizarea pentru această a treia doză ”astfel încât să putem ajuta oamenii să își intensifice nivelul de protecție înainte de toamnă, pentru a preveni un nou val”, potrivit Antena 3.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire.
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
Adrian Streinu-Cercel anunta ca în noul cadru legislativ vaccinarea va fi obligatorie pentru toți medicii de familie.