Epidemii periculoase. De ce este importantă vaccinarea: "Sunt infectaţi"
Diana Păun, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a declarat joi că România are nevoie de o legislaţie transparentă în domeniul vaccinării şi de finanţare adecvată, dar...
"Ne apropiem cu paşi repezi de momentul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE la 1 ianuarie 2019 şi una dintre temele prioritare pe tema sănătăţii este imunizarea. Ţara noastră poartă pe umeri o mare responsabilitate vizavi de finalizarea negocierilor pe această temă, care de altfel s-a aflat şi pe agenda altor state ce au deţinut preşedinţia în ultimii patru ani şi care nu aveau probleme atât de mari pe zona maladiilor infecţioase. Ce trebuie să facem? Avem nevoie în primul rând de o legislaţie transparentă pe domeniul vaccinării, Legea vaccinării ca să mă exprim mai puţin academic zace în Camera Deputaţilor de un an deşi a trecut de Senat într-o formă practic de necombătut. Avem nevoie de finanţare adecvată, dar şi de asigurarea aprovizionării funcţionale cu vaccinuri la tot nivelul ţării. Succesul unui astfel de demers nu poate fi asigurat decât prin colaborarea tuturor - de la părinţi, medici de familie, asistente medicale, medici de medicină şcolară, asociaţii de pacienţi, autorităţi cu responsabilitate la nivel de domeniu al sănătăţii", a afirmat Diana Păun, în cadrul workshopului naţional pilot pe tema vaccinării, organizat joi de COPAC şi European Patient Forum.
Epidemii periculoase
Potrivit consilierului de stat, provocările cu care se confruntă România în prezent vizează două epidemii extrem de importante - cea de rujeolă şi cea de tuberculoză multidrog rezistentă şi extensivă.
"Vaccinarea antirujeolică a fost inclusă în Programul naţional de vaccinare, aşa cum ştim cu toţii. Începând însă cu anul 2015, acoperirea vaccinală a înregistrat o scădere succesivă, sub ţinta OMS de 95% pe fondul căreia a apărut evident epidemia ce a debutat în anul 2016. România are cea mai ridicată rată de tuberculoză din UE, fiind una dintre cele 18 ţări cu prioritate ridicată în combatarea tuberculozei în Regiunea Europeană a OMS", a spus consilierul de stat.
Hepatita virală cronică
Diana Păun a subliniat că România se confruntă cu una dintre "cele mai mari poveri" de hepatită virală cronică dintre statele membre ale UE. "Majoritatea pacienţilor cel mai probabil sunt infectaţi cu decenii în urmă prin transfuzii de sânge şi prin proceduri medicale nesigure, pe care ni le amintim cu toţii, prezentând un stadiu mai avansat al bolii decât ceilalţi pacienţi din Europa", a mai susţinut ea.
Ce trebuie să știi despre vaccinul anti-COVID
Oamenii de ştiinţă din Rusia au dezvoltat un nou vaccin
Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la 26 de ani pentru femei și bărbați
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea antigripală înainte de sezonul rece. Cine beneficiază de vaccin gratuit
Ce vaccin ar trebui să își facă neapărat persoanele pasionate de vânătoare și drumeții
Moderna depune cererea pentru autorizarea vaccinului Spikevax 2025-2026, adaptat noii variante LP.8.1 a SARS-CoV-2
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
Vaccinul care întinerește. Este disponibil de ani de zile
EXCLUSIV Doina Pleșca explică de ce sunt atât de mulți copii nevaccinați în România. Miturile care îi țin departe
Când trebuie să faci vaccinul antigripal ca să fii protejat toată iarna. Noile recomandări ale specialiștilor pentru sezonul 2026–2027
Vaccinul care previne cancerul cu o precizie de 90%
Vaccinurile „nefinalizate” există cu adevărat? De ce au stârnit o dezbatere uriașă despre HPV
Medic epidemiolog: Copilul nevaccinat reprezintă un risc pentru sine şi cei din jur
Vaccinul anti-COVID, legătură cu cancerul
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre vaccinarea antigripală. Dr. Adrian Marinescu: Trebuie să ne protejăm
A fost creat primul vaccin din lume cu ajutorul inteligenței artificiale
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Complicațiile grave după COVID sunt mai frecvente după boală, decât după vaccinare. Un studiu confirmă beneficiile
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Efectele majore ale vaccinului anti-COVID. S-a aflat adevărul
Femeile vaccinate anti-HPV ar putea avea nevoie de mult mai puține teste Babeș-Papanicolau
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
