Ungaria a autorizat cel de-al doilea vaccin chinezesc
Ungaria a autorizat un al doilea vaccin chinezesc, produs de CanSino Biologics.
Compania chineză CanSino Biologics (CanSinoBIO) a anunţat luni că vaccinul său dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 a fost autorizat pentru utilizare în regim de urgenţă în Ungaria, devenind astfel cel de-al doilea ser chinezesc care a fost aprobat în această ţară europeană.
Institutul Naţional de Farmacie şi Nutriţie din Ungaria a autorizat acest vaccin, comercializat sub numele de Convidecia, în baza rezultatelor interimare furnizate de un studiu clinic de fază III, a precizat compania chineză, potrivit Agerpres.
Ungaria este prima ţară din Uniunea Europeană care a autorizat şi a cumpărat deja vaccinuri anti-COVID-19 produse în China şi în Rusia, fiind iniţial criticată din cauza autorizărilor şi a negocierilor purtate pentru achiziţionarea acestor vaccinuri, desfăşurate separat de blocul comunitar european.
Recent, şi alte ţări europene şi-au exprimat interesul faţă de achiziţionarea unor vaccinuri din China şi Rusia, în contextul în care furnizările de vaccinuri occidentale au înregistrat o serie de întârzieri.
Ungaria a aprobat totodată un alt vaccin chinezesc, cel dezvoltat de China National Pharmaceutical Group (Sinovac), pentru utilizare pe piaţa sa internă.
Vaccinul produs de CanSinoBIO se administrează într-o singură doză şi este deja autorizat în China, Pakistan şi Mexic.
-
Dieta pe care ar trebui să o urmezi după un diagnostic de cancer07.09.2026, 18:30
-
-
-
-
Canada anulează acordul pentru fabricarea vaccinurilor Novavax Covid-19
Un vaccin împotriva gonoreei va fi disponibil în curând. Cine va fi vaccinat
Vaccinul care învață organismul să distrugă una dintre cele mai agresive tumori
Medic epidemiolog: Copilul nevaccinat reprezintă un risc pentru sine şi cei din jur
Știrile zilei în Sănătate și Farma: informații importante despre 3 vaccinuri
Cele mai importante informații din Sănătate și Farma la nivel mondial.
Conferința Rovaccin, dovezi științifice despre vaccinare
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Peste 95% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de HPV
Vaccinul împotriva hantavirusului, între promisiune și eșec: de ce este încă în fază experimentală
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Substanța din vaccinuri care a stârnit panică
Adevărul despre substanța "toxică" din vaccinuri. Se cere retragerea vaccinurilor.
Virusul sincițial respirator: infecții respiratorii la copii, complicații la vârstnici
Vaccinul antigripal la copii: Când este cel mai eficient
EXCLUSIV Extinderea vaccinării în farmacii, esențială. Dan Zaharescu (ARPIM): Milităm pentru accesibilizarea vaccinurilor pentru toți cetățenii României
EXCLUSIV Tehnologia din spatele vaccinului anti-COVID, refolosită de urgență pentru Ebola. Dr. Ion Ștefan: Există antivirale care au funcționat
Vaccin universal împotriva cancerului. Activează sistemul imunitar
Vaccinul care previne cancerul cu o precizie de 90%
Ce vaccin ar trebui să își facă neapărat persoanele pasionate de vânătoare și drumeții
Vaccinul care oprește creșterea tumorilor. Are efect maxim în stadiile incipiente
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
EXCLUSIV Cel mai mare beneficiu al vaccinării în farmacii. Raluca Sîmbotin (MSD Romania): Reduce inegalitățile. Farmaciile sunt un punct mult mai convenabil pentru vaccinare
Vaccinarea în farmacii are un beneficiu semnificativ pentru populație.
