Vaccinul care oprește creșterea tumorilor. Are efect maxim în stadiile incipiente
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
O lege promulgată recent de președintele statului stipulează acordarea unei zile libere românilor care se vaccinează.
Persoanele din România care decid să se vaccineze vor avea o zi liberă de la locul de muncă. Măsura intră în vigoare de joia asta, potrivit unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis, vinerea trecută Regula se aplică și elevilor și studenților: pentru fiecare doză administrată, aceștia vor fi scutiți de o zi de școală.
Această măsură este inclusă la articolul 211 al Legii nr. 221 pentru pentru completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID:
(1) Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi:
a) câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaților din sistemul public și privat;
b) câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;
c) câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și al soldaților și gradaților profesioniști.
(2) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (1) se acordă pe baza adeverinței de vaccinare eliberate potrivit legii. În situația în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația depunerii adeverinței de vaccinare în prima zi lucrătoare de la vaccinare.
(4) Drepturile persoanelor prevăzute la alin. (3) se acordă pe baza adeverinței de vaccinare și a declarației pe propria răspundere a celuilalt părinte sau a reprezentantului legal, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere pentru însoțirea la efectuarea vaccinului a copilului cu vârsta sub 18 ani, respectiv a persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani. În cazul familiilor monoparentale, în declarația pe propria răspundere se va menționa faptul că părintele se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c) sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului, potrivit Antena 3.
Acest tratament oprește creșterea tumorilor cu o eficacitate maximă în stadiile incipiente ale bolii.
Ce este VRS, cum se transmite și cum poți evita îmbolnăvirea. Europa aprobă primul vaccin împotriva virusului respirator sincițial (VRS).
Vaccinul pneumococic polizaharidic cu 23 de valenţe a fost inclus pe lista medicamentelor gratuite.
Fundaţia Gates se angajează să doneze 1,6 miliarde de dolari alianţei Gavi pentru vaccinuri.
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Ce trebuie să știi dacă îți cumperi vaccinul antigripal. Cum trebuie, de fapt, administrat.
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.