Dr Carmen Dorobăţ: S-a schimbat profilul pacienţilor infectaţi cu coronavirus
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a declarat, vineri, presei, că s-a schimbat profilul pacienţilor infectaţi cu coronavirus şi că peste 50% dintre...
"Cred eu că profilul pacientului s-a schimbat într-o oarecare măsură. Dacă în primele două săptămâni am avut pacienţi cu forme uşoare sau medii, în prezent am constatat că apar disfuncţii respiratorii. Din fericire, nu la mulţi sunt forme grave, dar sunt tot mai mulţi indiferent de vârstă. Sunt două ipoteze: fie un agent infecţios trecând de la individ la individ îşi modifică patogenia, adică capacitatea de a agresa organismul, şi sperăm că nu devine mai agresiv. Pe de altă parte, ar putea fi vorba strict de terenul pacientului, adică despre comorbidităţi, despre vârstă. Acestea sunt concluzii la care vom putea răspunde abia după două trei săptămâni", a spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, sunt mulţi tineri infectaţi cu coronavirus, dar doi dintre ei au forme grave.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" din Iaşi că susţine că sunt ocupate aproape jumătate din cele 210 locuri de cazare ale unităţii medicale.
"La Boli Infecţioase la Iaşi mai avem locuri libere pentru a primi pacienţi. Din fericire mai avem 100 de locuri. La maxim se lucrează compartimentul de Terapie Intensivă, unde nu mai sunt locuri. Pacienţii gravi, infectaţi (cu coronavirus - n.r.), vor merge conform protocolului către Spitalul de Neurochirurgie. Acolo sunt 16 paturi destinate acestor pacienţi", a declarat presei dr. Carmen Dorobăţ.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Sf Parascheva" din Iaşi a declarat că până acum au fost internate persoane de pe tot teritoriul Moldovei care au fost confirmate ca fiind infectate cu coronavirus, cel mai tânăr pacient fiind un copil în vârstă de un an şi jumătate care a fost adus din Bacău.
"La un moment dat nu vom putea absorbi ca şi spital regional toţi pacienţii din cele şase judeţe de pe teritoriul Moldovei. Evident din judeţul Suceava sunt foarte mulţi. Avem din judeţul Neamţ, judeţul Bacău şi judeţul Iaşi, dar mai puţini. Am atras atenţia că exact în pasul următor de care am discutat, secţiile de boli infecţioase din spitalele judeţene sau spitalele judeţene sau direcţiile de sănătate publică să managerieze acest aspect fiecare în judeţul lui", a declarat dr. Carmen Dorobăţ.
Ea a adăugat că speră ca testele pentru depistarea coronavirusului să fie suficiente pentru câteva zile.
"În momentul de faţă mai avem teste. Sperăm să ne ajungă pe acest week-end. Comanda de 2.000 de teste încă nu a venit. Furnizorul a promis că va avea aceste teste la începutul săptămânii viitoare. În momentul de faţă avem materiale de protecţie, biroul de achiziţii mereu se ocupă pentru a ţine punţi de legătură cu firmele care au astfel de echipamente de protecţie pentru că nu găsim în toate momentele în acelaşi loc. Problema distribuitorului de materiale de protecţie este reală, este logică până la urmă, pentru că de aceste materiale de protecţie are nevoie o lume întreagă şi atunci este de înţeles. Dorim să ne protejăm cadrele cât mai mult posibil. Vom vedea în ce măsură reuşim", a declarat dr. Carmen Dorobăţ.
-
-
Cum pot apărea bolile cardiace încă de la vârsta de 20 de ani27.09.2026, 21:43
-
-
O singură doză sau două? Ce trebuie să știți despre vaccinul HPV27.09.2026, 14:49
-
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Long COVID, impact asupra creierului
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Ai rămas fără miros după COVID? Cât timp poate persista problema
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
