Dr Gabriel Diaconu, creșterea cazurilor de COVID-19: Domnia prostiei, în splendida-i furtună
Cunoscutul medic psihiatru Gabriel Diaconu crede că această creștere a numărului cazurilor de COVID-19 ar putea însemna că vom avea și noi parte, în curând, de un al doilea val de infectări, în fața căruia...
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a explicat, într-un punct de vedere postat pe pagina sa de Facebook, că această creștere a numărului de cazuri de infectare poate însemna că vom avea curând un al doilea val din epidemia COVID-19. Iată ce scrie acesta:
„UPDATE, epidemia de COVID-19 în România, sfârșitul primei luni de la ridicarea stării de urgență.
După ce, în ultimele două săptămâni, curba de încetinire a epidemiei s-a orizontalizat, în ultimele 3 zile avem o re-apariție a unui număr crescând de cazuri. Nu intru în detalii, astăzi, în ce privește relaxarea, dar și devălmășia vorbelor aruncate în spațiul public de unii vorbitori mai săraci cu duhul.
Cifrele nu mint.
În graficul refăcut de Dragos Vana și colegii de la covid.geospatial (link direct) respectiv graphs.ro se vede clar că astăzi ne aflăm la un R0 (o transmisibilitate a virusului) pe care nu l-am mai avut de la 1 Aprilie 2020.
Ca să înțelegeți, acela a fost momentul la care implementarea OM (ordonanțelor militare) a permis forțarea distanțării fizice până la nivelul ne-natural de peste 75%, lucru care a permis mai apoi limitarea exploziei de cazuistică tip COVID-19, respectiv aglomerarea în ATI și un bilanț negru al deceselor.
Mai multe țări experimentează deja un al doilea val pandemic. Calculele noastre arată că, fără tărie de caracter și consens public, și politic, vom avea și noi parte de un al doilea în curând.
Toate variabilele sugerează asta. Raportul ratei de creștere cazuri active vs. total cazuri, astăzi, a fost mult înafara zonei de siguranță. Zilele trecute am avut un salt cu peste 10% al cazurilor în ATI raportate. Și ne apropiem de 1.400 de decese.
Cât privește mobilitatea, am ajuns, în ultimele zile, la reperele întâlnite pre-pandemic, ceea ce înseamnă că oamenii umblă, se adună, se împart în aceleași pattern-uri dinaintea lunii februarie.
Nu vom putea închide România din nou. Dar dacă ponderile continuă să indice un trend ascendent (ceea ce la acest moment este vizibil cu ochiul liber), vom întâlni un plafon dincolo de care nu mai există cale de întoarcere.
Mie îmi este indiferentă lupta electorală. Îmi este indiferentă și demagogia propagandei fie de dreapta, de stânga, de-acasă sau de oriunde. Ce nu îmi este indiferent, în schimb, e felul în care domnia prostiei se-arată, zilele acestea, în splendida-i furtună.
N-am fost niciodată mulți cei care am advocat pentru măsuri robuste în ce privește transmiterea virusului SARS-Cov2 pe teritoriul României. Și din niciodată mulți am rămas deja puțini.
Vreau să (vă) fie clar: NU mai avem atu-urile pe care le-am avut în prima repriză cu COVID. NU mai avem entuziasmul, angoasa, dar și curajul pe care ți-l dă iminența unei catastrofe. Psihologic, efortul pe care l-am făcut în lunile martie, aprilie și mai ne-a lăsat pe cuspa indiferenței și a cinismului. Amândouă sunt trăsături care țin de comportamentul colectiv, care trăsături explică de obicei tragediile ulterioare, când oamenii se întreabă ”de ce nu au făcut ceva să prevină ce s-a întâmplat”. Inevitabil antropologii, sociologii, cercetătorii vor observa indiferență. Și cinism.
Aveți, avem, o responsabilitate în mâini. La propriu și la figurat. Dați cu ea de pământ, bateți-vă joc de ea, și consecințele vor urma”, conchide dr Gabriel Diaconu.
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Lockdown-ul impus de COVID a accelerat îmbătrânirea creierului. Adolescenții, cei mai afectați
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
