DSP Alba, investiții de circa 400.000 de lei în laboratorul de diagnostic și investigare
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a investit din propriile venituri circa 400.000 de lei pentru modernizarea Laboratorului de Diagnostic și Investigare.
Mare parte din echipamentele și aparatura necesare pentru modernizarea Laboratorului de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, proaspăt cumpărate, au fost puse în funcțiune. Mai sunt de cumpărat câteva aparate, dar și acestea vor fi funcționale până la sfârșitul anului. Investiția se ridică la circa 400.000 de lei, cu finanțare din venituri proprii:
E vorba de echipamente precum: etuvă, autoclav, termostat, baie de nisip electrică, balanță analitică, refractometru digital, aparat măsurarea stresului termic, sistem portabil recoltare probe aer, agregate frigorifice monobloc pentru lanțul frig sau spectrofotometru cu absorbție atomică.
„Toate investițiile noastre s-au realizat, în ultimii ani, din venituri proprii, iar la Ministerul Sănătății am solicitat finanțare doar pentru aparatura medicală, echipamente și investiții în spitalele din județ. Am reușit să ne dezvoltăm în fiecare an și dorim să o facem în continuare pentru a asigura servicii de calitate", a spus directorul DSP Alba, ec. Alexandru Sinea.
Laboratorul DSP Alba efectuează, printre altele, analize pe apă potabilă, apă de îmbăiere, produse alimentare, realizează expertiza condițiilor de igienă (analize în cazul recipientelor, utilajelor, suprafețelor, aeromicroflorei, mâinilor personalului), realizează determinarea antigenelor și anticorpilor din sânge prin tehnica imunoenzimatică ELISA, realizează analize de sânge, examene de coprocultură, urocultură, determinarea germenilor patogeni prin metoda culturii microbiene etc.
Ce activități desfășoară
Laboratorul de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică are următoarele activități și responsabilități:
Compartiment Diagnostic Microbiologic:
- participă la efectuarea investigației epidemiologice prin recoltarea și prelucrarea de probe bacteriologice, virusologice, serologice, imunologice și parazitologice, pentru supravegherea și controlul bolilor transmisibile, în conformitate cu metodologiile legale în vigoare;
- asigură diagnosticul microbiologic pentru solicitările serviciului de supraveghere a bolilor transmisibile, provenite de la cazuri suspecte, focare de boală transmisibilă sau investigații în cadrul programelor de sănătate;
- asigură transmiterea probelor biologice la structurile regionale/naționale în vederea caracterizării circulației germenilor pe teritoriul național, în conformitate cu reglementările metodologice ale Institutului Național de Sănătate Publică;
- efectuează analize microbiologice la solicitarea serviciului de control în sănătate publică, cu aprobarea inspectorului șef al serviciului de control în sănătate publică;
- efectuează analize microbiologice din probe de apă, aer, alimente și factori de mediu, prevăzute în programele naționale și locale de sănătate, la solicitarea serviciului de evaluare a factorilor de risc din mediu conform metodologiei reglementate;
- asigură aplicarea procedurilor în vederea mentinerii acreditării laboratorului;
- efectuează analize microbiologice la cererea unor beneficiari, pentru care se percep taxe.
Compartiment Chimie Sanitară-Toxicologie:
- efectuează analize fizico-chimice și toxicologice din probe apă, aer, alimente și alți factori de mediu pentru evaluarea obiectivă a conformității produselor și a riscurilor pentru sănătate;
- efectuează analize fizico-chimice și toxicologice la solicitarea serviciului de control în sănătate publică, cu aprobarea inspectorului șef al serviciului de control în sănătate publică;
- efectuează analize fizico-chimice și toxicologice, la cererea unor beneficiari, pentru care se percep taxe;
- asigură aplicarea procedurilor în vederea mentinerii acreditării laboratorului;
- alte atribuții specifice stabilite sau solicitate în cadrul competenței.
Serviciile de diagnosticare oncologică pentru persoanele neasigurate nu vor mai fi plătite de asigurați, ci de bugetul de stat, anunță CNAS
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
MS, clarificări privind folosirea testelor pe bază de salivă în școli: Nu trebuie pregătire medicală ca să le utilizezi
Favipiravir ar putea ajunge în farmacii. Alexandru Rafila: Căutăm o soluție. Antiviralele sunt toxice, nerecomandate la vârsta fertilă
CMSR solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
Ce se schimbă în statutul rezidentului, dacă Proiectul legat de organizarea examenului de rezidențiat e adoptat. CLARIFICĂRI
Decizie pentru legea care poate lăsa sute de mii de români fără asigurare! S-a dat AVIZUL! Ce urmează
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre asigurările medicale private și abonamentele medicale. Valentin Ionescu: Un abonament nu acoperă mai nimic. Vă induc în eroare
Premierul Nicolae Ciucă și subordonații săi au donat sânge pentru răniții din Ucraina
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
CNAS va avea un nou sistem informatic: Un cetăţean român va putea lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România
EXCLUSIV Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
Perioada de IZOLARE și condițiile de testare, MODIFICATE! Iată ce se întâmplă în centrele de evaluare, cine e fi internat și cum ești declarat vindecat. REGULI NOI
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Contractul-cadru se prelungește până la 30 iunie. Cojan (CNAS): Va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
