Durerile de cap la copii, mit sau realitate. Ce cred părinții despre ele
Majoritatea părinților consideră că cei mici spun adevărul atunci când se plâng de dureri de cap. Nouă din zece nu cred că cel mic ar vrea doar să evite alte activități.
Durerile de cap raportate de către copii sunt un subiect asupra căruia trenează incertitudinea. Un studiu recent efectuat de către Asociația Mame pentru Mame arată faptul că majoritatea părinților din România consideră durerile de cap acuzate de către copiii lor reale, ele nefiind asociate exclusiv adulților. Studiul a cercetat percepția părinților asupra acestui fenomen, respectiv modul în care aceștia aleg să își trateze copiii.
Majoritatea durerilor de cap apar în intervalul de vârstă cuprins între șapte și 12 ani. „Durerea de cap în rândul copiilor este frecventă, conform părinților care au răspuns sondajului. 80% dintre aceștia confirmă că fiul, respectiv fiica lor a acuzat cel puțin o dată aceste dureri, iar peste o treime susține că în intervalul de vârstă cuprins între șapte și 12 ani acestea se manifestă cel mai des.
În vreme ce un sfert dintre respondenți susțin că frecvența durerilor este redusă, pentru aproximativ 40%, ele apar lunar, iar 8,5% se confruntă cu ele săptămânal. Legat de modul în care se manifestă, majoritatea copiilor se plânge de dureri în zona feței sau a gâtului (46%), sensibilitate la lumină (20%), grețuri sau vărsături (14%)”, se arată în comunicatul remis presei.
„Cefaleea copiilor, mai ales a celor de vârstă școlară reprezintă un motiv des întâlnit pentru care părinții solicită un consult pediatric. De multe ori cauza o descoperim rapid, atunci când este vorba de o durere de cap care insoțește o boală acuta, de obicei febrilă, dar sunt situații în care sunt necesare consulturi interdisciplinare (oftalmologic, neurologic, ORL). O durere de cap persistentă pune probleme de diagnostic și nu trebuie neglijată.
Insist pentru ca o primă vizită sa fie făcută medicului de familie sau medicului pediatru, pentru a decela printr-un examen clinic complet, o anamneză corectă cauze frecvente și evidente ale cefaleei. Nu orice durere de cap trebuie sa fie examinată și de neurolog sau necesită investigații scumpe, nenecesare sau greu accesibile, însă nu treceți pe lăngă o durere de cap! Ea este sâcâitoare, deranjantă și de cele mai multe ori, copilul, exact ca și adultul, nu își poate continua activitatea de zi cu zi atunci când îl doare capul.
Nu lasați o durere de cap netratată, fie și doar simptomatic, pâna mergeți cu copilul la medic.” declară dr. Irina Costache, medic pediatru.
Opt din 10 părinți administrează medicamente
Întrebați ce fel de medicamente folosesc, cei mai mulți dintre părinți susțin că le aleg pe cele destinate grupei de vârstă, precum capsulele moi masticabile, pentru a trata durerea. Doar 11% dintre respondenți administrează medicamente pentru adulți, cărora le ajustează doza (jumătate de comprimat).
Cei mai mulți au tratat durerea de cap a copilului cu medicamente pe bază de ibuprofen(36,6%), o treime folosește și medicamente cu paracetamol, iar 26% preferă leacurile naturiste bazate pe ceaiuri sau medicamente pe bază de plante.
Mitul conform durerile de cap ale copiior sunt o scuză ca să se sustragă de la alte aciivități a fost, cu această ocazie, distrus. Studiul a cercetat și percepția conform căreia copiii mint atunci când acuză dureri de cap, cu scopul evitării anumitor activități, precum mersul la școală. Mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că simptomele copiiilor sunt reale, și nu o scuză pentru a evita alte activități.
„Într-o lume în care cultura parentală se modifică profund înspre creșterea atașamentului, dar și a individualității copiilor, în timp ce presiunile cotidiene apasă din ce în ce mai mult pe ei, de la vârste din ce în ce mai mici, e timpul să încercăm să înțelegem mai bine discomfortul și suferințele celor mici, să învățăm să le interpretăm și să le adresăm corect. Și cred că putem începe acest efort cu o discuție largă despre banalul «Mami, mă doare capul...». Despre asta este campania «Cu durerea nu-i de joacă» a Asociației Mame pentru Mame”, a declarat Ana Măiță, președinte fondator Asociația Mame pentru Mame.
Cercetarea face parte dintr-o inițiativă prin care se atrage atenția asupra incidenței durerii de cap în rândul celor mici. Prin intermediul inițiativei, asociația încurajează conversații deschise între părinți și copii, informarea din surse avizate și administrarea unui tratament corect, adecvat grupei de vârstă.
-
-
Cancer terminal: ce se întâmplă când boala nu mai poate fi vindecată04.10.2026, 19:40
-
-
-
Dr Mihai Craiu: ADEVĂRUL despre purtarea măștilor la ORELE DE SPORT. Dovezi științifice!
Cunoscutul pediatru dr Mihai Craiu aduce dovezi științifice privind purtarea măștilor la orele de sport de la școală.
Tumoră gigant scoasă din pieptul unui bebeluș - fetiță în vârstă de 49 de zile
EXCLUSIV Bronșiolita: ce este, simptome, cauze, tratament. Dorobăț și Marinescu: NU este o boală ușoară! Este una din formele grave de afectare respiratorie. Nu ar trebui să ne mirăm
Vacanța cu copiii, recomandări. Ce nu trebuie să lipsească din bagaj
Vacanța cu copiii este o încercare pentru tinerii părinți. Specialiștii vin cu sfaturi despre ce nu trebuie să lipsească din bagaj.
Mamele care alăptează, sprijinite de angajatori. Situația din SUA
12 ambulanțe tip terapie-intensivă, achiziționate de Ministerul Sănătății. Rafila: Trebuie să ceri ca să primești
Gripă: Un copil operat pe creier, care avea și gripă, a murit la Spitalul Grigore Alexandrescu
Un copil în vârstă de doi ani, care fusese operat pe creier și care făcuse gripă cu virus de tip B, a murit sâmbătă la Spitalul Grigore Alexandrescu
Jurma: Impactul pandemiei asupra copiilor este CUTREMURĂTOR. „Ce fel de oameni suntem?”
Categorile de copii care au risc de complicații dacă fac COVID-19. Dr Craiu: Copiii pot să se infecteze oriunde. Simptomele COVID la copii
30 de copii decedați la Spitalul „Marie Curie”, pentru că nu există aparatură și medici! Dr Cârstoveanu: „Astăzi am avut doi morți”
Dr Mihai Craiu: Manevra Heimlich, cum ajuți un copil care se sufocă cu MÂNCARE sau cu o JUCĂRIE. Cei 10 pași de făcut. VIDEO
Vaccinul antigripal, recomandat pentru toți copiii de la 6 luni. Noile reguli pentru sezonul 2026-2027
Medicament pentru epilepsie, asociat cu malformații congenitale și autism
EXCLUSIV Cancerul care nu poate fi prevenit și diagnosticat precoce. Coliță: Boala devine rezistentă la tratamentul citostatic
Care este cancerul care nu poate fi prevenit și diagnosticat precoce.
O asistentă la domiciliu timp de opt zile după naștere? De ce este sistemul olandez invidiat de întreaga lume
Alăptarea și riscul de obezitate. Pascu: Până în jurul vârstei de 6 luni, multiple beneficii
Tratamentul cu plasmă convalescentă, eficient și sigur la copiii cu COVID-19. STUDIU
EXCLUSIV Mulți părinți nu au minime cunoștințe medicale. STUDIU. Dr Valeria Herdea: Fenomenul e unul extrem de îngrijorător
Alertă ECDC. Cazuri de hepatită infantilă de origine necunoscută
Gina Pistol, anunțul trist al zilei! Fetița s-a născut cu o boală teribilă și are nevoie de AJUTOR / FOTO
Gina Pistol a făcut un apel înduioșător pe rețelele de socializare.
Dr Mihai Craiu, lecție inedită: flaconul presurizat cu medicamentul pentru astm, cum afli dacă e gol. VIDEO
EXCLUSIV De ce face icter nou-născutul. Dr. Preda despre fototerapie: Intră la solar, cu ochii acoperiți. 95% dintre bebeluși fac icter
Dr. Cornelia Preda, șeful Secției de Neonatologie de la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a vorbit despre icterul la bebeluși.
Boala Gură-Mână-Picior: cauze, simptome, tratament. Cum să previi această boală și ce metode sunt eficiente pentru tratare
Boala Gură-Mână-Picior: cauze, simptome, tratament.Care sunt metodele eficiente de tratare a bolii și cum să o previi.
