Edentația totală: de ce ne cad dinții și ce boli se pot ascunde în spatele afecțiunii

Edentația totală o stare patologică puternic debilitantă, cu impact major asupra calității vieții pacienților, de aceea este importantă intervenția timpurie în vederea aplicării metodelor adecvate de tratament, arată căpitan medic dr. Anca Dobrescu, medic dentist, doctor în științe medicale, lector universitar, cu o experiență practică în protetica dentară de 12 ani și o experiență didactică universitară de 9 ani.

Cauzele edentației totale

Edentația totală este, în majoritatea cazurilor, o stare patologică progresivă, ce evoluează de-a lungul mai multor ani. În cazuri limitate, putem vorbi despre edentație totală determinată de absența mugurilor dentari; în această situație, fenomenul poarta denumirea de anodonție totală.

Medicul dentist spune că de regulă, edentația este inițial parțială, influența unui cumul variat de factori ducând, în timp, la instalarea celei totale. Între cele mai comune cauze ale edentației totale se înscriu:

- Cariile dentare;
- Boala parodontală;
- Afecțiuni precum diabetul zaharat, osteoporoza, rahitismul;
- Tumorile localizate la nivel maxilar;
- Traumatismele;
- Malformațiile dentare etc.

Riscul edentației dentare totale este sporit și de factori precum fumatul, consumul excesiv de alcool pe termen lung, consumul de cafea, sedentarismul, condițiile precare de muncă și de trai ș.a.m.d..

Simptome:

Absența dinților poate provoca o serie de probleme, de la cele ce interesează întregul organism, până la cele emoționale, arată dr. Anca Dobrescu. Lipsa lor influențează vorbitul, masticația, dar mai ales interacțiunea socială. Edentației totale i se asociază o varietate de manifestări, între care durerea, tulburările masticatorii, tulburările de deglutiție, afectarea fizionomiei, tulburările fonatorii etc.

Modificările morfo-functionale apar ca o consecință a edentației totale. Ele afectează:

Oasele maxilare prin diminuarea masei osoase, atât în plan antero-posterior, cât și în plan vertical. Atrofia maxilarului este centripetă, iar a mandibulei este centrifugă. Resorbția osoasă la nivelul mandibulei se produce mai lent decât la nivelul maxilarului datorită structurii osului.

Mucoasa fixa și mobilă. Mucoasa fixă se îngroașă prin creșterea stratului submucos. Mucoasa nu urmează atrofia osoasă, astfel deasupra crestei edentate rămâne un strat ce devine mobilizabil. În urma resorbției osului alveolar, fundurile de sac vestibulare se apropie de muchia crestelor influențând negativ stabilitatea viitoarei proteze.

Mușchii aparatului dento-alveolar se contractă, afectând estetica facială (se micșorează etajul inferior al feței), iar limba crește în volum.

Articulația temporo-mandibulară. Condilul va suferi o deplasare orizontală (ducând la erodarea porțiunii anterioare a meniscului cauzând durere) și o deplasare distală (întinzând capsula articulară).

Cum se tratează, aflați pe www.scumc.ro.