EXCLUSIV Veste uriașă pentru bolnavii de cancer din România. Pauliuc: E un moment ISTORIC. Se poate vorbi de speranță și în România

Bolnavii de cancer din România urmează să primească astăzi una dintre cele mai bune vești.
"Vă anunț că în Camera Deputaților, în următoarele 10 minute, Planul Național pentru combaterea și prevenția cancerului va fi aprobat. E un moment istoric al României și s-a demonstrat încă o dată cât de mult putem realiza în momentul în care înțelegem că numai în echipă putem obține rezultate.
Au votat colegii mei indiferent de linia politică, cu excepția unor colegi care au susținut azi că nu e nevoie de o strategie adoptată de Parlament ca noi să punem în practică linii sau norme, proiecte pentru a eradica această boală.
Cred că, iată, Parlamentul dă astăzi vești bune pentru cei care se luptă cu acest diagnostic, cu cancerul. Se poate vorbi de speranță și în România, pentru că eu cred că anul 2022 este anul speranței pentru cei diagnosticați cu cancer, pentru supraviețuitorii de cancer.
Acest diagnostic afectează peste 1 milion de români, majoritatea cu vârsta de peste 50 de ani. Impactul major al bolii se răsfrânge atât asupra pacientului, cât și asupra sistemului de sănătate, generând costuri extrem de mari.
Vorbim nu neapărat de o boală care pune viața oamenilor în pericol, ci de o afecțiune care afectează calitatea vieții de o manieră foarte puternică.
Până la urmă, obiectivul nostru, al tuturor, este să ducem vieți lungi, sănătose, împlinite, să contribuim cu toții la binele comun.
O persoană marcată de această boală este o persoană marcată și de o slăbiciune fizică, pentru că perioada îndelungată a vieții ei va fi una mult mai nefericită. Așa cum am spus, am fost implicată alături de colegii mei care sunt în dezbaterea DC Media Group, în acest plant de luptă împotriva cancerului, el se numește Planul Național de Combatere al Cancerului, iar partea de calitate a vieții aș spune că nu sunt doar niște principii, ci planul cuprinde cele trei proiecte ale mele, pe care le-am propus, Parlamentul le-a aprobat, președintele le-a promulgat, anume:
- 45 de zile libere pentru aparținători
- consiliere psihologică pentru aparținători și pacientul oncologic
- Dreptul la uitare - posibilitatea ca după o perioadă de timp, pacientului oncologic să-i fie șters din cazierul medical că a avut această experiență.
Cu ocazia elaborării acestui document esențial pentru sistemul de sănătate românesc, am constatat că există o suprapunere semnificativă între numărul pacienților de cancer și cei care suferă de osteoporoză. Motivul este simplu: cancerul este factor de risc pentru scăderea densității osoase și fracturi, iar acest lucru este dat de celulele canceroase asupra oaselor, cât și de tratamentele anti-cancerigene asupra celulelor osoase.
Tratamentul împotriva cancerului afectează întregul corp, nu doar zona în care se află el. Pacienții reacționează diferit la tratamentul împotriva cancerului, unele reacții adverse apar imediat după terminarea tratamentului, iar altele apar după ani.
Pe timpul cancerului, pierderea osoasă este mai frecventă în rândul pacienților cu cancer de sân și de prostată. Am reușit să introducem în planul național o prevedere legată de testarea genetică pentru anumite tipuri de cancer ale unor persoane care suferă de anumite osteoame care apar în paralel cu osteoporoza.
"Acces la metode de diagnostic genetic și molecular, dar și la tratamente specifice de mare precizie. Fiecare viață contează, fiecare român este important, fiecare dintre noi este diferit"
Sigur, veți spune că depinde acest plan de Ministerul Sănătății, cât și de Guvern, să bugeteze programele.
Vreau să vă informez că am lăsat în dezbatere publică o lege privind dreptul la medicină personalizată. În baza acesteia, orice român ar urma să aibă acces la metode de diagnostic genetic și molecular, dar și la tratamente specifice de mare precizie. Fiecare viață contează, fiecare român este important, fiecare dintre noi este diferit. Trebuie să facem toate eforturile ca societatea să-i ajute pe cei încercați de boală. Acestea sunt principiile care au stat la baza legii pentru medicină personalizată.
Acest proiect vrea să pună fiecare pacient în centrul sistemului de sănătate românesc, de a schimba cu totul felul în care ne raportăm la medicină, de a face în așa fel încât fiecare tip de tratament și medicamentație să fie special croit pentru nevoile fiecărui pacient.
Bolnavii nu vor mai fi simple cifre statistice, nu li vor mai aplica aceleași scheme de tratament generice și nu se va mai folosi aceeași abordare generalistă.
Știm foarte bine că fiecare caz are particulariățile sale și detaliile fac diferența.
Pacienții încep să înțeleagă care sunt drepturile lor", a declarat Nicoleta Pauliuc, Președinte Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru DC Medical, în cadrul dezbaterii "Traseul pacientului cu osteoporoză – de la prevenție la management de excelență".
Legea ”dreptului la uitare”, promulgată: Supraviețuitorii de cancer, acces nediscriminatoriu la asigurări și credite bancare
Legea ”dreptului la uitare” care prevede accesul nediscriminatoriu al supraviețuitorilor de cancer la asigurări și credite bancare a fost promulgată de președintele României Klaus Iohannis. Legea a fost inițiată de parlamentarul Nicoleta Pauliuc.
”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat astăzi Decretul privind promulgarea Legii dreptului de a fi uitat – o lege pe care am inițiat-o și care asigură accesul nediscriminatoriu al supraviețuitorilor de cancer la asigurări și credite bancare. Mă bucur că am reușit să rezolv încă o problemă pe care supraviețuitorii de cancer mi-au semnalat-o și cred că, după ce au luptat şi au învins o boală dură, aceștia trebuie să aibă toate condițiile pentru o viață de calitate, împlinită și lipsită de inechități.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit în promovarea acestei inițiative pe tot parcursul legislativ! Despre Legea dreptului de a fi uitat: Legea se înscrie în coordonatele Planului național de combatere a cancerului, subsecvent planului european în domeniu.
După Franța, Belgia, Luxemburg și Țările de Jos, iată că și România a legiferat dreptul de a fi uitat al supraviețuitorului de cancer. Concret, legea prevede că, în situația încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supraviețuitorului de cancer informații și documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menținerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecțiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic.
În cazul supraviețuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic. Totodată, distribuitorii de asigurări au obligația de a înscrie acest drept în mod clar, concis, ușor de înțeles şi vizibil în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime în documentele prin care solicită informațiile și documentele în vederea evaluării riscului, sub sancțiunea nulității relative a contractului de asigurare.
În plus, inițiativa prevede că, la propunerea institutelor oncologice, prin normele de aplicare a legii, Ministerul Sănătății elaborează termene reduse față de termenul de 7 ani pe categorii de vârstă și tipuri de afecțiuni oncologice ale supraviețuitorilor de cancer, pe baza datelor științifice privind progresele terapeutice”, a scris Nicoleta Pauliuc, pe pagina sa de Facebook.
Ce prevede Legea
Proiectul de completare a legii drepturilor pacientului prevede introducerea în lege a unui nou capitol, intitulat ”dreptul de a fi uitat” al supravieţuitorului de cancer.
"Prin derogare de la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menţinerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecţiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic.
În cazul supravieţuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic", prevede proiectul, iniţiat de senatorul PNL Nicoleta Pauliuc.
Potrivit proiectului, ”distribuitorii de asigurări au obligaţia de a înscrie acest drept în mod clar, concis, uşor de înţeles şi vizibil în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime în documentele prin care solicită informaţiile şi documentele în vederea evaluării riscului, sub sancţiunea nulităţii relative a contractului de asigurare”.
”În vederea asigurării respectării dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligaţia de a nu furniza distribuitorilor de asigurări informaţiile şi documentele respective.
La propunerea institutelor oncologice, prin normele de aplicare a legii, Ministerul Sănătăţii stabileşte termene reduse (...) pe categorii de vârstă şi tipuri de afecţiuni oncologice ale supravieţuitorilor de cancer, pe baza datelor ştiinţifice privind progresele terapeutice”, mai prevede actul normativ.
Vezi mai multe în video:
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
Meningita: diagnostic, tratament și prevenție. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Trei semne. Foarte ușor de reținut
Listele de așteptare, barieră în accesul la tratamente. Levente Vass: Nu ar trebui să se întâmple
Tratamentul pentru boala varicoasă. Dr. Anca Chitic: Se injectează această substanță
Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
Telechirurgia în era 5G. Cum se operează de la mii de kilometri distanță, în timp real. Dr. Mugurel Bosînceanu: Sunt foarte puțini proctori pe glob. Controlează robotul de la distanță
Brahiterapia, utilizare în sfera ginecologică. Dr. Beatrice Anghel: Folosim pentru tratamentul cancerelor operate cât și cele neoperate
Pacienții, acces mai facil la tratament. Radu Gănescu: Să schimbăm paradigma
Tratamentul care elimină cancerul în stadiile incipiente. Dr. Beatrice Anghel: Eficient, precis și localizat
Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy
Cum previi formarea pietrelor la rinichi cu un simplu obicei zilnic
Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
De ce cancerul nu este considerat vindecat chiar și după ani de tratament. Dr. Beatrice Anghel: Vorbim de remisie
HPV, vaccinul care salvează vieți. Asociația Mame pentru Mame cere drepturi sporite pentru adolescenți. Ana Măiță: Previi 6 tipuri de cancere
Cum a reușit Andreea Mantea să scape de kilogramele nedorite
Radioterapia stereotaxică și brahiterapia, decontate prin CNAS. Dr. Matei Bâră: Oferim pacienților un tratament personalizat și adaptat fiecărei formațiuni tumorale
Recent, radioterapia a beneficiat de progrese importante nu doar în plan tehnologic, ci și în ceea ce privește accesibilitatea financiară pentru pacienți.
Chirurgia viitorului. Dr. Mugurel Bosînceanu, la Academia de Sănătate
Accesul echitabil la servicii medicale, o problemă de sistem. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb): Există angajamentul de a crește finanțarea
România, pe locul 1 la infecțiile care duc la cancer. Dr. Beatrice Anghel: Țară fruntașă
Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.