Favipiravir ar putea ajunge în farmacii. Alexandru Rafila: Căutăm o soluție. Antiviralele sunt toxice, nerecomandate la vârsta fertilă
Ministrul Sănătății, prof dr Alexandru Rafila, a explicat că se caută o soluție pentru introducerea în farmaciile cu circuit deschis a unor medicamente antivirale precum Favipiravir, accentuând însă că...
„Am făcut multe lucruri, încercăm să facem multe lucruri Și avem două sau trei categorii de medicamente antivirale. Este vorba despre medicamentele inovative - sunt două medicamente inovative (...) care sunt foarte avansate cu procedurile de autorizare la nivelul Agenției Europene a Medicamentului. Ne-am întâlnit cu reprezentanții ambelor companii și am stabilit încheierea unor protocoale care să asigure, încă din primele momente ale disponibilității acestor medicamente, produsele pentru România. Și am stabilit modul în care se vor achiziționa", a declarat prof dr Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, la Parlament.
El a subliniat că aceste medicamente, însă, nu se administrează tuturor celor care se infectează, ci pacienților care au anumiți factori de risc și la care complicarea infecției este posibilă.
În afară de aceste medicamente, a adăugat Alexandru Rafila, mai sunt anticorpii monoclonali, care sunt în continuare foarte eficienți față de varianta Delta, dar sunt mai puțin eficienți față de varianta Omicron, și se așteaptă să se constate care vor fi produsele care se califică pentru această nouă variantă.
„Iar cea de-a treia categorie de antivirale - așa-zis tradiționale: Arbidol și Favipiravir. Căutăm o soluție pentru cel de-al doilea, dar aici avem o problemă legată de opiniile comisiei de specialitate de boli infecțioase ale Ministerului Sănătății, pentru că o procedură de emitere a unei autorizații pentru nevoi speciale a unui astfel de produs, trebuie să aibă în spate o documentare științifică a efectului favorabil al acestor medicamente. Pentru Favipiravir există un studiu, un singur studiu care demonstrează reducerea duratei bolii, dar nu cu influență asupra mortalității și asupra cazurilor grave, iar pentru Arbidol, în ceea ce privește infecția cu noul coronavirus, nu există niciun fel de dovadă științifică a efectelor acestora", a explicat ministrul.
Alexandru Rafila a adăugat că România este membră a UE și, din această perspectivă, modul de autorizare și de utilizare a medicamentelor în Uniune este strict reglementat.
„Cred că putem face pași înainte, să existe în farmaciile cu circuit deschis Favipiravir - asta este ceea ce ne dorim. Noi am luat legătura și cu producătorul de la Terapia Cluj, să încercăm să găsim o soluție astfel încât el să fie disponibil și în România. Dar, repet, aceste medicamente sunt medicamente care sunt toxice. De exemplu, pentru Favipiravir, trebuie foarte mult reținere din partea femeilor aflate la vârste fertile - apropo de discuțiile care au existat legate de vaccin, care sunt fanteziste. De data asta, e o indicație clară atât pentru femeile aflate la o vârstă fertilă, cât și pentru bărbați, pentru că sunt medicamente care pot avea anumite efecte care se numesc efecte teratogene”, a menționat ministrul Sănătății.
-
-
-
Cancerul fără simptome: cât timp poate evolua înainte să fie descoperit12.09.2026, 16:14
-
FDA a aprobat un nou tratament pentru cancerul de sân avansat12.09.2026, 15:08
-
Femeile cu diabet, mai afectate de simptomele menopauzei12.09.2026, 14:10
Conf dr Aurel George Mohan, nou Secretar de stat în Ministerul Sănătății
Decizie pentru legea care poate lăsa sute de mii de români fără asigurare! S-a dat AVIZUL! Ce urmează
Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 30 de milioane de lei
Alexandru Rafila merge în inspecție, marți, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța
OMS: Inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
EXCLUSIV Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
Cseke Attila, după 3 luni de mandat la MS: Aprovizionarea cu medicamente împotriva COVID-19 și mai multe paturi ATI, ca obiective principale
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
MS: Evaluarea și tratamentul în ambulatoriu al pacienților COVID, decontate de CNAS. Investigațiile pentru ceilalți pacienți, în maximum 5 zile
Cum poți să-ți faci asigurare medicală la stat dacă NU ai salariu. Cât te costă și cât timp e valabilă. Documentul AICI
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
BREAKING NEWS Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
CNAS va avea un nou sistem informatic: Un cetăţean român va putea lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Medicamente compensate cu 90% pentru pensionari. DECIZIA Ministerului Sănătății
Contractul-cadru se prelungește până la 30 iunie. Cojan (CNAS): Va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
MS, clarificări privind folosirea testelor pe bază de salivă în școli: Nu trebuie pregătire medicală ca să le utilizezi
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
