Intoxicație Timișoara: 83 de persoane au ajuns la spital, 33 mai sunt internate
Numărul celor care au ajuns la spital în cazul intoxicației în urma deratizării la Timișoara a ajuns la 33, dintre care 21 sunt copii. Trei persoane au decedat, doi copii și mama unuia dintre...
La nivelul Ministerului Sănătății s-a constituit o Comisie de analiză a evenimentelor petrecute în cazul de la Timișoara, atât din punct de vedere medical, cât și administrativ.
Având în vedere informațiile primite de la autoritățile locale din județul Timiș, cu responsabilități în sănătatea publică, în cazul pacienților care au avut de suferit ca urmare a operațiunii de dezinsecție din Timișoara, comisia a constatat că primele șase apeluri au fost înregistrate în data de 16.11, iar în următoarele două zile au mai fost câte patru apeluri (trei fiind pentr aceeași pacientă). Ambulanța a fost solicitată pentru persoane care prezentau simptomele unei tulburări digestive.
După numărul mare de apeluri, SAJ Timiș a anunțat IPJ Timiș, după care s-a constituit o echipă mixtă formată din reprezentanți ai ambelor instituții, care a constatat că a fost efectuată o operațiune de dezinsecție/deratizare de către o societate de profil.
„Repezentanții DSP Timiș prezenți la fața loculului au prelevat 6 probe de apă, 4 probe din locuințele persoanelor afectate, o probă din spații comune și o probă din fântâna publică din proximitatea blocului, în vederea determinărilor microbiologice și fizico-chimice, în laboratorul instituției. Rezultatele fizico-chimice au relevat faptul că apa este potabilă.
Verificări în teren
Ulterior, DSP Timiș a procedat la efectuarea verificărilor în teren, constatând faptul că societatea de deratizare/dezinsecție nu mai funcționa la adresa punctului de lucru declarat si nici la sediul acesteia”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Până în prezent, un număr de 83 de persoane, din care 56 de adulți și 27 de copii s-au prezentat pentru investigații la 3 unități sanitare publice din oraș, și anume Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Spitalul Clinic de Urgență pentru copii “ Louis Țurcanu” Timișoara.
În prezent mai sunt internate 33 de persoane, după cum urmează:
– 9 pacienți la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara;
– 3 pacienți la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara;
– 21 pacienți copii la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii “ Louis Țurcanu” Timișoara.
Conform informărilor primite din partea unităților sanitare și a reprezentanților DSP Timiș, toți pacienții sunt stabili, în stare bună, o parte din ei mai prezintă simptomatologie digestivă (greață, vărsături), dar rezultatele analizelor medicale sunt îmbunătățite.
Ministerul Sănății a solicitat unităților sanitare să semnaleze dacă întâmpină greutăți în asigurarea medicamentelor sau a materialelor sanitare necesare în astfel de cazuri.
Potrivit MS, autorizarea și verificarea modului de funcționare a societăților comerciale care au obiect de activitate efectuarea operațiunilor de dezinsecție, dezinfecție, deratizare este realizată de către direcțiile sanitar veterinare și pentru siguranța alimentului din subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentului.
Inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică au atribuții de verificare doar din punct de vedere a respectării condițiilor igienico – sanitare de către societățile comerciale care depun la Registrul Comerțului o declarație pe propria răspundere pentru desfășurarea activităților de deratizare, dezinfecție, dezinsecție, respectiv dacă se respectă art. 83 din Ordinul Ministrului Sănătății nr.119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei.
Te dor articulațiile? Nu ignora acest semn! Care e diferența dintre osteoartrită și artrita reumatoidă
Hipotermia: semnul banal dat de tremurat atunci când ți-e doar "frig"
Ce înseamnă dacă ai mereu mâinile și picioarele reci. Cum îți poți îmbunătăți circulația
De ce unele dureri de spate persistă chiar și după repaus sau tratament
Este normal să îți tremure mâinile? De ce îți tremură și când NU e vorba de Parkinson
Ai avut vreodată herpes? Trebuie să afli asta! Semnul banal că faci Alzheimer
Loviturile repetate la cap pot duce la Alzheimer și demență. Cum se pot activa virusuri latente
Omega-3 poate preveni diabetul și bolile cardiovasculare. Medicii sunt uimiți
De ce obosești după fiecare masă? Nu e doar digestia! Iată adevăratul motiv
Te simți epuizat(ă) după fiecare masă? Nu ești singur(ă)! Iată de ce.
Sepsis: boala care îți poate salva viața, dar îți poate distruge creierul. Ce trebuie să știți despre sindromul post-sepsis
PFAS, substanțele cancerigene care ne otrăvesc sângele. Apa poate declanșa cancer și infertilitate
Substanțe toxice în apă. "Poluanții eterni", legați de cancer și infertilitate. Pericolul ascuns în sângele tău.
Ce se întâmplă în creierul tău dacă dormi mai puțin de 6 ore pe noapte?
Primul semn că intestinul tău este iritat
Vertij: simptome și cauze
Un pahar pe zi poate duce la cancer de sân. Legătura subestimată de femei
Puține femei știu că un gest aparent inofensiv precum consumul unui pahar de alcool pe zi, le poate crește dramatic riscul de cancer de sân!
Știai că avem trilioane de bacterii în corp? Un detaliu te va surprinde
Ai limba albicioasă dimineața? Ce înseamnă și cât de periculos e
Cum să faci casa mai sigură. 8 pericole ascunse în locuința ta și cum să le previi
Ce nu a spus nimeni despre menopauză: nu ești nebună, ești la perimenopauză. Ce se întâmplă în creierul tău
Ai gâtul înțelenit? Greșeala banală care distruge coloana cervicală în fiecare zi
O femeie are o grupă de sânge unică în lume. Ce s-a găsit în ADN-ul ei i-a șocat
Are sângele pe care medicina nu l-a mai văzut niciodată! Niciun alt om nu o mai are! Ce au găsit cercetătorii în ADN-ul ei i-a lăsat fără cuvinte...
2 lucruri care provoacă diabet și cancer. Le faci zilnic!
Două obiceiuri aparent inofensive pot ascunde riscuri uriașe: diabet și caner colorectal.
Fibromialgia: simptome, cauze și cum gestionezi durerea. Cum îți poate schimba viața
Fibromialgia este o boală complexă ce nu se manifestă doar prin durere fizică, ci și prin efecte mentale și emoționale.
