Județul unde virozele respiratorii s-au dublat într-o săptămână
Autoritățile sanitare precizează că numărul virozelor respiratorii din județul Bistrița-Năsăud s-a dublat între 21 și 27 septembrie față de intervalul 14- 21...
Numărul virozelor respiratorii raportate la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud în intervalul 21-27 septembrie a fost mai mult decât dublu faţă de cel din săptămâna anterioară, potrivit datelor postate miercuri pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică. Medicii au raportat în acest interval 80 de cazuri de pneumonie, faţă de 38 de cazuri în săptămâna 14-20 septembrie, iar 18 pacienţi au necesitat spitalizare. În ultimele două săptămâni, în Bistriţa-Năsăud s-au înregistrat două decese cauzate de pneumonie, din totalul de 118 îmbolnăviri: primul la grupa de vârstă 50-64 de ani, iar al doilea la un pacient de peste 65 de ani.
În acelaşi interval, în judeţ au fost raportate 156 de cazuri de COVID-19, iar nouă pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au decedat. Potrivit datelor centralizate de DSP, cea mai afectată grupă de vârstă de acest tip de viroze este cea a copiilor între 5 şi 14 ani, din rândul cărora au provenit peste 41% dintre pacienţii de săptămâna trecută, conform Agerpres.
EXCLUSIV Testele care arată cât de sănătoși sunt plămânii. Dr. Cristian Oancea: Ne indică gradul de afectare
Cum îți dai seama cât de sănătoși sunt plămânii tăi.
Societatea Română de Pneumologie: 1 român din 10 suferă de boala pulmonară obstructivă cronică
Gena care provoacă colapsul plămânilor. Duce la cancer pulmonar, de piele și renal
Această genă duce la colapsul plămânilor. Duce la cancer pulmonar, de piele și renal.
Tratamentul pentru cancerul pulmonar, aprobat de FDA. Efect asupra bolii avansate
Tratamentul pentru cancerul pulmonar cu celule mici a fost aprobat de FDA. Are efecte în cazul bolii care a progresat după chimioterapie.
EXCLUSIV Cancerul pulmonar, diagnostic. Dr. Michael Schenker: Este decontat pentru asigurați și neasigurați
Acest test gratuit îți arată dacă ai cancer pulmonar.
Semnele timpurii ale cancerului pulmonar care pot apărea pe vârful degetelor
Semnele timpurii ale cancerului pulmonar care pot apărea pe vârful degetelor. Un indiciu surprinzător care ar putea salva vieți.
EXCLUSIV Cancerul bronhopulmonar, tratament în stadiile incipiente. Dr. Michael Schenker: Prognostic bun
Tuberculoza ucide peste un milion de oameni anual. Ce trebuie să știm despre boala prevenibilă și tratabilă
Cum identifici și tratezi tusea cronică. Cauze multiple și tratamente individualizate
Se poate trata astmul? Oamenii de știință spun că există deja un plan pentru a opri boala
EXCLUSIV Poluarea, un nou factor major în declanșarea astmului și alergiilor. Prof. dr. Florin Mihălțan: Provocarea deceniului. Mare amenințare
Gestul banal pe care îl poți face în spital pentru a reduce riscul de pneumonie
ORACLE, testul care îmbunătățește predicțiile privind evoluția cancerului pulmonar
Pneumonia de aspirație, complicație post-AVC. Igiena orală precară, impact direct
Această afecțiune aparent banală poate complica recuperarea în cazul AVC-ului.
EXCLUSIV Chirurgia toracoscopică și robotică, avantaje în tratarea afecțiunilor pulmonare. Dr. Bogdan Tănase: Se vindecă mai repede
Aceste tratamente ale afecțiunilor pulmonare oferă avantaje multiple pacienților.
Patritumab deruxtecan, medicamentul împotriva cancerului, rezultate promițătoare în studiul de etapă avansată. Este o combinație de anticorp monoclonal cu un agent citotoxic
Acest medicament distruge cancerul. Este asociat cu forța unei rachete. Distruge celulele canceroase, iar pe cele sănătoase le evită.
Vremea caldă și uscată poate face tusea mai greu de oprit. Ce se întâmplă în căile respiratorii
EXCLUSIV Temperatura optimă pentru un somn odihnitor. Dr. Răzvan Alexandru Roșu: Este esențial
Aceasta este temperatura optimă pentru un somn odihnitor. Dar ce ne facem dacă în dormitor este prea cald.
Tusea cronică poate fi transmisă genetic. Oamenii de știință investighează variabilele genetice asociate cu tusea cronică
Fumatul: obiceiul care te controlează. Cum să învingi dependența de nicotină
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
EXCLUSIV Boala care afectează un milion de români. Prof. dr. Florin Mihălțan: Exacerbări severe. Capcane care ascund afecțiunea
Boala care afectează un milion de români. Poți suferi de aceasta și să nu îți dai seama încă de la început, iar consecințele sunt grave.
