
Pentru durerile de spate care nu ajung să ne imobilizeze, specialiștii recomandă întâi un fizioterapeut. Studiile arată că funcționează pentru reducerea nevoii de medicamente.
Durerile de spate pot fi extrem de supărătoare și pot ajunge să ne afecteze viața destul de serios, dacă sunt foarte puternice. Însă când sunt în faze incipiente și nu avem încă nevoie de analgezice foart puternice, specialiștii de la Harvard Medical School recomandă pacienților să vadă întâi un fizioterapeut.
Cercetătorii implicați într-un studiu al Health Services Research au revizuit cererile de asigurare pentru aproximativ 150.000 de adulți, cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani, care au fost recent diagnosticați cu dureri de spate.
Fizioterapia reduce nevoia de analgezice
Ei au descoperit că cei care au consultat mai întâi un fizioterapeut au avut o probabilitate cu 89% mai mică de a primi o prescripție de analgezice, comparativ cu cei care au văzut alți medici. Au fost, de asemenea, mai puțin susceptibili de a avea nevoie de o scanare RMN sau CT sau de a ajunge la urgență din cauza durerilor.
Motivul, potrivit cercetătorilor, este acela că fizioterapeuții au cunoștințe de specialitate în tratarea afecțiunilor musculo-scheletice, cum ar fi durerile de spate care nu sunt foarte grave, dureri pe care alți medici le abordează diferit, iar abordarea lor în tratarea durerii cu exerciții specifice și alinierea corpului poate ajuta la ameliorarea durerii cu mai puține medicamente.
Articolul integral poate fi găsit AICI.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-