Bolile din spatele călcâielor crăpate. Când trebuie să mergi la medic
Călcâiele crăpate sunt cauzate de o boală cronică ce afectează peste 500 de milioane de adulți.
În sezonul cald se acordă o mai mare atenție aspectului fizic, fie că vorbim de talie, de brațe ori de picioare. Dacă zona abdominală sau brațele pot fi mascate de o ținută vestimentară, în cazul picioarelor, dar mai ales al călcâielor, lucrurile stau cu totul altfel, deoarece unele dintre lucrurile aparent doar estetice pot avea un impact și asupra funcționalității.
Astfel, călcâiele crăpate nu doar că sunt inestetice, dar sunt simptome pentru o serie de afecțiuni care pot duce la unele complicații, precum diabetul sau hipotiroidismul.
Călcâie crăpate, cauze și simptome
Când pielea din jurul călcâielor devine foarte uscată și groasă, acela este momentul de început al călcâielor crăpate. Iar acest lucru se întâmplă ca urmare a presiunii pe care o punem pe călcâi în timpul mersului sau chiar a statului prelungit în picioare. Această presiune duce, în primă fază la mici fisuri la nivelul călcâielor, apoi la crăpături mai profunde care pot deveni și foarte dureroase, pe lângă disconfortul legat de încălțat sau mers.
De altfel, printre situațiile care pot duce la apariția acestor fisuri ale călcâielor se află:
- purtarea sandalelor sau a șlapilor
- efectuarea de băi sau dușuri fierbinți
- utilizarea de săpunuri dure
- pielea rece și uscată
- vremea uscată și rece
- statul în picioare timp îndelungat.
Unele afecțiuni medicale pot duce, de asemenea, la apariția călcâielor crăpate. Printre acestea se numără:
- hipotiroidismul, în care tiroida nu produce suficient de mulți hormoni.
- dermatoza juvenilă plantară, o afecțiune a pielii la copiii mici
- boli cronice, precum diabetul sau sindromul Sjogren, o afecțiune cronică care împiedică organismul dumneavoastră să producă suficientă umiditate
- picior de atlet, o infecție fungică
- pinteni de călcâi, proeminențe osoase pe partea inferioară a călcâiului, arată WebMD.
Călcâie crăpate, simptome
Simptomele fisurilor de călcâi pot varia de la ușoare la severe.
Exemple de simptome ușoare includ:
- decolorarea maro sau galbenă a pielii, care indică prezența calusului
- îngroșarea pielii din jurul fisurii sau fisurilor
- crăpături sau despicături vizibile ale pielii de pe călcâie
Dacă sunt lăsate netratate, simptomele mai ușoare pot deveni simptome mai severe, printre care:
- sângerare din cauza fisurilor de pe călcâie
- rană sau răni deschise pe călcâie
- durere atunci când se pune presiune pe călcâie sau când se merge pe jos, arată Heathline.
Călcâie crăpate, remedii
De cele mai multe ori crăpăturile călcâielor se pot trata acasă, cu remedii cremelor de hidratare, folosite de cel puțin două ori. De asemenea, se pot ține picioarele în apă călduță, timp de 15-20 de minute, apoi curățate cu o piatră ponce sau un burete mai dur, urmat de o hidratare corespunzătoare.
Însă, dacă aceste remedii nu dau rezultatul așteptat, este indicat de ajuns la medic specialist pentru un tratament medicamentos, pentru a nu se ajunge la infecții la nivelul călcâielor.
În plus, dacă crăparea călcâielor este produsă de bolile cronice este bine să se acționeze la nivelul cauzelor, pentru eliminarea acestora.
Călcâie crăpate, prevenție
Față de cauzele medicale care pot pot duce la crăpăturile la nivelul călcâielor, în scopul prevenției sunt indicate modificări ale stilului de viață care vă pot ajuta. Astfel:
-evitați să purtați prea multă vreme încălțăminte cu călcâiul liber, precum sandalele sau șlapii
-nu mergeți des desculț pe suprafețe aspre
-fiți blânzi cu picioarele tale. Folosirea săpunurilor dure, înmuierea picioarelor în apă foarte fierbinte sau frecarea excesivă poate contribui la uscarea și crăparea călcâielor
- hidratați-vă picioarele în mod regulat
- purtați protecție la călcâie în pantofi
- exfoliați în mod regulat. Folosiți un exfoliant blând pentru picioare pentru a preveni acumularea în exces de celule moarte. Acest lucru are un efect protector asupra călcâielor și previne apariția fisurilor.
Vezi și: Colagenul, proteina tinereții și mobilității. Bilic: Un strop, să mențină sinteza la cote înalte
-
-
-
-
Descoperirea care ar putea duce la noi tratamente împotriva cancerului21.07.2026, 12:50
-
Greșelile banale care fac ridurile de pe frunte mai vizibile
De ce ai senzația că te strânge pielea după ce ai stat în piscină sau în mare
De ce ai senzația că te strânge pielea după ce ai stat în piscină sau în mare.
Trucuri simple care șterg cearcănele și ajută ochii obosiți. Ingredientul cheie din creme, dezvăluit de dermatolog
Efectul roșiilor și al zahărului asupra tenului
Obiceiurile zilnice care accelerează îmbătrânirea tenului
Adevărul despre noul trend cu șabloane de bronz. Cum o simplă modă te poate duce direct la cancer de piele
De ce manichiura cu gel nu ar trebui purtată mai mult de 3 săptămâni. Ce se întâmplă, de fapt, sub stratul de gel
Tot mai multe persoane folosesc acest ulei pentru căderea părului
Ți se îngrășă părul rapid? Iată unde greșești cu rutina de spălare
Părul gras este una dintre cele mai comune probleme ale scalpului, afectând persoane de toate vârstele.
Cum funcționează, de fapt, spray-ul de bronzare. Ce trebuie să știi înainte de a-l aplica
Cum funcționează cu adevărat spray-ul de bronzare. Ce trebuie să știi înainte de a-l aplica.
Manichiura cu efect de aură, trendul spectaculos al acestei toamne
Colagenul chiar te scapă de riduri? Ce conțin, de fapt, cremele și suplimentele pe care ai dat bani
Ce soluție trebuie aplicată pe unghii înainte de manichiura cu gel
Cum să ai grijă de buze pe timpul iernii. Trucuri simple care îți hidratează buzele
Culorile de păr care te pun în pericol. Ce trebuie să știi despre vopseaua de păr
EXCLUSIV Decolorarea părului, între estetică și risc. Avertismentul dermatologilor
Manichiura cu gel, pericol pentru unghii. Semnul banal adesea ignorat
De ce vopseaua de păr nu acoperă firele albe complet
Machiaj impecabil de Revelion. Trucul simplu care te va face să strălucești
Este bine să îți îndepărtezi părul facial? Ce spun medicii
Ten luminos fără cremă: 5 obiceiuri care curăță pielea din interior
Află cele 5 obiceiuri dovedite științific care îți curăță pielea din interior și o ajută să strălucească natural.
