Ministerul Sănătății cere DSP-urilor să ia măsuri la nivel local pentru reducerea riscurilor medicale date de caniculă
Ministerul Sănătății (MS) a anunțat miercuri că a cerut tuturor direcțiilor de sănătate publică (DSP-urilor) să ia măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de caniculă și pentru acordarea...
Conform Ministerul Sănătății (MS), „direcțiile de sănătate publică vor implementa sistemul de colectare a datelor privind indicatorii specifici ai stării de sănătate și ai resurselor mobilizate la nivel național.
Astfel, vor fi raportate zilnic către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății o serie de date de la nivel județean, printre care numărul de solicitări la serviciile de ambulanță, procentul de creștere a numărului de solicitări față de ziua precedentă, necesarul de echipaje suplimentare, numărul acțiunilor de control efectuate de inspectorii sanitari de stat, numărul cazurilor persoanelor căzute în stradă (lipotimii, deshidratări) și cel al deceselor din cauza caniculei. Raportarea se va face numai pentru zilele în care se înregistrează temperaturi de 35 de grade Celsius și peste 35 de grade Celsius.
Totodată, direcţiile de sănătate publică trebuie să verifice condițiile de asigurare a asistenței medicale în unitățile sanitare, precum asigurarea stocurilor de medicamente de urgență, în special a medicamentelor pentru patologiile determinate/agravate de caniculă, funcționalitatea generatoarelor de rezervă și asigurarea rezervelor de apă proprii ale unităților sanitare.
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să urmeze sfaturile medicilor şi să evite expunerea prelungită la soare între orele 11:00 şi 18:00, să consume multe lichide, fructe şi legume proaspete şi să evite consumul băuturilor alcoolice sau a celor puternic cofeinizate.
Recomandări, pe larg, privind măsurile de protecție în perioada de caniculă: link site măsuri.
EXAMENUL de REZIDENȚIAT ar putea fi organizat de Ministerul Educației. Proiect adoptat de Camera Deputaților
REZIDENȚIAT 2022, reguli noi: cum se va stabili numărul de locuri și până la ce vârstă poți da concursul. Proiect de Ordonanță de urgență
Alexandru Rafila: La testarea COVID în școli, un copil din 100.000 era infectat; măștile FFP2 ar putea deveni obligatorii în România
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
Asigurarea de sănătate include și servicii stomatologice. Un studiu al CMSR arată că 34% dintre respondenți nu știu că pot face plombe, extracții, detartraj sau tratamente gratuite
Grevă japoneză în spitale, în plină pandemie: anunțul a fost făcut de SANITAS
EXCLUSIV Asigurările private, salvarea sistemului medical? Theodor Alexandrescu spune unde greșește România: Risipă, abuz sau fraudă între 8% - 40%. Noi suntem la partea superioară
Amendă URIAȘĂ în scandalul IMUNOGLOBULINELOR: 71 de milioane de euro pentru 5 firme și o asociație care au vrut să forțeze statul să scoată taxa clawback
Alexandru Rafila: Documentele din PNRR legate de Sănătate, găsite cu dificultate pe un stick dat altei instituții
Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
Noi servicii medicale DECONTATE, pentru gravide și lăuze. CNAS, lista completă
Noi servicii medicale sunt decontate, pentru gravide și lăuze. Vezi lista completă, publicată de CNAS.
Ce se schimbă în statutul rezidentului, dacă Proiectul legat de organizarea examenului de rezidențiat e adoptat. CLARIFICĂRI
Dosarul Electronic de Sănătate (DES) este funcțional! Cum îți vezi datele personale și cum le modifici
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
CNAS - condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
