Ministrul Sănătății a anunțat angajări masive în structurile sanitare
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă angajări masive în structurile sanitare din țară, dar și în serviciile ambulanței.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat azi în cadrul unei conferințe de presă că vor fi angajate 1.000 de persoane în sistemul medical, iar o altă mie de persoane în sistemul serviciilor de ambulanță.
„Știu că este un sistem care vine din urmă cu multe neajunsuri, cu multe deficiențe, personal insuficient, materiale sanitare punție, investiții limitate sau prost gestionate. Am plecat de la un stoc zero. Este o realitate pe care noi toți o cunoșteam, iar acum își arată mai mult ca oricând neajunsurile. Și la nivelul DSP am găsit personal insuficient, care nu a putut face față anchetelor epidemiologice, cât și deciziilor care trebuiau luate pe moment.
Vom angaja încă 1.000 de persoane în aceste structuri, adică o suplimentare cu peste 25%. Alte 1.000 de persoane vor fi angajate în structurile serviciilor de ambulanță, pentru că și echipajele acestor servicii au nevoie de sprijin pentru munca pe care o desfășoară. Pe lângă Covid-19, ei trebuie să asiugure urgențele medicale prespitalicești pentru toate cazurile care nu au patologie Covid-19.”, a spus el în cadrul conferinței de presă.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
MIS-C, complicația pediatrică a COVID. Boala, confundată de sistemul imunitar al copiilor
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Răsturnare de situație în medicina post-COVID. Scanările PET arată că oboseala cronică nu provine din inflamația creierului
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Long COVID, impact asupra creierului
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
