EXCLUSIV Pacienții cronici, expuși. Radu Gănescu: Pentru toată lumea ar fi nevoie de consultații telefonice

Radu Gănescu, președintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), a declarat, la dezbaterea medicală de la DC Medical și DC News, că toți pacienții cu boli...
"Trebuie să facem o deosebire, între bolnavii cronici care depind de tratamente care se află în circuit închis, pe spital, și pacienții care pot lua tratamente în circuit deschis, pe farmacie. Pentru că cei care sunt pe circuit deschis, pacienții care au anumite boli cronice, dar medicamentele sunt eliberate de farmacie, medicii de familie pot elibera rețeta fără a fi nevoie de medicul specialist, fără a fi nevoie de trimitere", a spus Radu Gănescu.
Radu Gănescu subliniază faptul că unii pacienți cronici au nevoie să meargă lunar la medic pentru monitorizare și rețetă, ceea ce îi expune pericolului de infecție cu noul coronavirus.
"Însă și aici este o mică neînțelegere din foarte multe puncte de vedere. De multe ori, pacienții cronici trebuie să se ducă lunar la monitorizare, eventual pentru rețetă.
Acum, noi suntem foarte expuși pentru a avea aceste deplasări lunare la medic sau la farmacie, ceea ce ne pune în situația în care am dori, și a fost cumva prescris în ultimul HG pus pe transparența la Casa Națională, ca această consultație să fie telefonică. Adică, să nu fiu nevoit eu, ca pacient, să ma duc la medicul de familie și nici medicul de familie să se supraaglomereze cu pacienții pe care trebuie să-i consulte și să le elibereze rețete și să-i aibe în monitorizare, și să se poată face acest lucru, prin telefon.
Din păcate nu a fost prescris acest lucru, decât pentru pacienți cu boli respiratorii. Noi credem că toți pacienții cu boli cronice au un risc crescut și cred că pentru toată lumea ar fi nevoie ca această consultație să fie telefonică", a explicat președintele COPAC
Urmăriți întreaga dezbatere aici.
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Ce pandemii amenință omenirea după Covid. Adrian Streinu-Cercel: Ne face să ne cutremurăm un pic. Am început să ne "jucăm" cu antimicoticele. Unii încearcă să pregătească omenirea
Este omenirea amenințată de alte pandemii și dezastre epidemiologice? Suntem mai pregătiți după experiența tragică a pandemiei COVID-19?
Cum poate scăpa un virus din laborator. Streinu-Cercel, dezvăluire: Este luat pur și simplu în eprubetă și iese cu el pe ușă. Sistemele sunt puse pe alertă, ușile se închid automat
Cum poate scăpa un virus din laborator. Adrian Streinu-Cercel, dezvăluire la DC Medical.
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Medicament pentru COVID, retras din UE. Pastila a avut de suferit după ce s-a constatat că are o eficacitate de doar 30%
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Lipsa mirosului, efect al long-COVID. În cât timp și cum îți poți recăpăta simțurile
Lipsa mirosului este unul dintre efectele long-COVID. Milioane de astfel de cazuri sunt raportate în lume.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
COVID, efecte suprinzătoare. Ce beneficii a avut asupra creierului. Este uimitor
COVID are efecte surprinzătoare. Infecția cu SARS-COV-2 a avut și unele beneficii asupra creierului.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.