Parcul Național Retezat: un loc de poveste, cu marmote, capre negre și cea mai IZOLATĂ zonă din România

parcul-national-retezat-2_82439800 Parcul Național Retezat. Foto: Ioan-Radu Gavra

Parcul Național Retezat este primul parc național înființat în România. Cuprinde Munții Retezat și a fost înființat în 1935 la inițiativa lui Alexandru Borza și a lui Emil...

Munții Retezat reprezintă unul dintre cele mai importante masive montane din România, fiind situați în partea vestică a Carpaților Meridionali, la sud de depresiunea Hațeg și la vest de depresiunea Petroșani. Parcul Național a luat ființă în 1935, la inițiativa savantului Emil Racoviță și profesorului Alexandru Borza. Este cel mai complex masiv, din punct de vedere al eroziunii glaciare, și se remarcă prin cele mai numeroase lacuri și văi modelate de ghețari.

Înființarea unui Parc Național vizează conservarea anumitor habitate naturale, atât pentru faună, cât și pentru vegetație. Ca urmare a acestui fapt, în Munții Retezat și-au menținut prezența foarte multe specii endemice. Totodată, în masiv sunt prezente 80 de lacuri glaciare, printre care cel mai mare, Bucura, și cel mai adânc, Zănoaga.

Povestea lacului glaciar Bucura, a rezervației științifice Gemenele - cea mai izolată zonă din țara noastră -, dar și ce specii de animale poți întâlni în Rezervația Naturală, aflați pe DC News

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare

Știrile zilei în Sănătate și Farma

06 aug 2025, 10:28
Companii farmaceutice în criză și schimbare. Procese, scăderi de profit și strategii noi care vor remodela piața medicamentelor sunt câteva din cele mai importante știri ale zilei.