Precizările Ministerului Sănătății după avaria de la Fundeni și Institutul C.C. Iliescu: urgențele medicale vor fi redirecționate

Adisa Codruț |
Data publicării:

Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat, vineri dimineață, 2 iulie, că urgențele medicale de la Fundeni și Institutul C. C. Iliescu din București vor fi redirecționate spre alte spitale.

Vineri dimineață, Spitalul Fundeni și Institutul C. C. Iliescu din București au oprit toate operațiile deoarece nu au apă curentă. 

Reprezentanții Ministerului Sănătății au făcut câteva precizări pe tema subiectului:

”Ministerul Sănătății a fost informat astăzi, 2 iulie, că, în jurul orei 1.00, s-a înregistrat o avarie la conductele de apă din cadrul Institutului Clinic Fundeni care afectează alimentarea cu apă a institutului, precum și a Institutului pentru Boli Cardiovasculare „CC Iliescu”. Potrivit informațiilor primite până la această oră, au fost luate măsurile necesare pentru remedierea avariei, iar echipe tehnice ale Companiei Apa Nova București lucrează în prezent în subsolul institutului la remedierea avarieri.

Totodată, în jurul orei 9.00 s-a întrunit în ședință de urgență Consiliul de Administrație al Institutului Clinic Fundeni în cadrul căreia a fost aprobată demararea procedurilor de achiziție în regim de urgență a necesarului pentru lucrările de reparație.

Urgențele medicale vor fi redirecționate de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății către alte unități cu competențe”.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel