Raed Arafat, despre motivele pentru care medicina de urgență trebuie să treacă de la MS la MAI

DCMedical Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Raed Arafat - Foto: Facebook Raed Arafat
Raed Arafat - Foto: Facebook Raed Arafat

Raed Arafat a explicat de ce medicina de urgență trebuie să treacă de la Ministerul Sănătății la Ministerul de Interne.

Raed Arafat a explicat de ce consideră că proiectul pus în transparență privind trecerea medicinei de urgență la Ministerul de Interne trebuie să fie aplicat. De asemenea, proiectul l-a deranjat foarte mult pe Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Într-o filmare postată pe pagina sa de Facebook, Raed Arafat a spus de ce consideră că medicina de urgență trebuie să fie parte din Ministerul de Interne.

"Astazi, am integistrat in filmul atasat unele clarificari privind dezvoltarea sistemului integrat de urgenta in Romania. Au fost mai multe etape in evolutia acestui sistem, incepand cu 1990 si pana acum. La aceste etape am participat cu totii, populatia, decidentii politici din toate formatiunile politice care au fost candva la guvernare, si partenerii nostri internationali din tari precum Marea Britanie, SUA, Franta, Germania, Norvegia si nu in ultimul rand Elvetia. Daca aveti rabdarea sa urmariti aceasta inregistrare, veti putea intelege multe aspecte si, cu siguranta, se vor clarifica unele aspecte care au fost prezentate recent in mod eronat. Decizii luate de oameni politici in anumite monente ne-au permis sa transformam sistemul de urgenta intr-unul complex, integrat si care poate face fata provocarilor", a scris Raed Arafat în descrierea videoclipului.

"Primul echipaj de terapie intensivă mobilă a pornit la Târgu Mureș. În 1991 soluția găsită de noi a fost integrarea acestui echipaj la pompierii militari și să fie o colaborare cu militarii și Terapia Intensivă a Spitalului din Târgu Mureș", a spus Raed Arafat.

Acest echipaj a devenit "nucleul" în jurul căruia s-a dezvoltat conceptul de medicină de urgență prespitalicească.

"Implicarea Ministerului Afacerilor Interne în dezvoltarea sistemului medical de urgență datează încă din anul 1990. (...) Acest rol a fost unul foarte important. Fără MAI nu am fi văzut un sistem evoluat în medicina de urgență nici în ziua de astăzi. Pentru că pe parcursul anilor, implicareas MAI a fost una extrem de importantă și primordială pentru crearea premiselor de dezvoltare a unui sistem care nu a existat în România, nici în Europa de Est", a completat el.

Primele descarcerări le-au făcut pompierii, deși echipajele au fost cumpărate de Ministerul Sănătății

 

Mai mult, Raed Arafat amintește faptul că primele descarcerări le-au făcut pompierii, deși echipajele au fost cumpărate de Ministerul Sănătății. 

"Nu aveau cum să le deservească. Nu aveau echipamentele tehnice, nu aveau nimic din ce trebuie. Plus că descarcerarea este o activitate complexă care în toată lumea este făcută de pompieri, pentru că acolo trebui să vii cu mașină de stingere, să protejezi locul unde faci descarcerarea. Îți trebuie mult personal. Cine făcea descarcerarea la Ambulanță? Ambulanțierul sau medicul? Nu avea cum să meargă", a mai spus șeful DSU.

De asemenea, Arafat amintește de faptul că din 2003 vorbim despre aviația de salvare în România post-decembristă, iar OUG din 2003 s-a lucrat integral în MAI și el însuși a lucrat la ea. MAI are un rol major în acestă intervenție, spune șeful DSU.

"Pe partea de aviație, primele elicoptere erau cumpărate de MS, dar MS nu avea piloți, nu avea personal aeronavigant și atunci aceste elicoptere se dădeau MAI care le opera și le operează, le asigură mentenanța, combustibili, piloți, totul. Pe partea medicală venea medicul și asistenta. Foarte multe ordine (...) au fost semnate de doi miniștri", mai spune Raed Arafat.

Arafat menționează că și legea sănătății în vigoare are mai multe referiri la Ministerul Afacerilor Interne, la IGSU, la IGAV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel