Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, testată pozitiv la COVID-19

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost testată pozitiv la COVID-19. Anunțul a fost făcut de Palatul Buckingham.
Regina Elisabeta a II-a a fost testată pozitiv pentru COVID-19, potrivit unui comunicat transmis de Palatul Buckingham
Regina, în vârstă de 95 de ani, se confruntă cu simptome ușoare asemănătoare răcelii și se așteaptă să continue sarcinile ușoare la Windsor, în cursul săptămânii ce vine. Ea a fost vaccinată cu toate cele trei doze.
Regina a fost în contact direct cu Prințul Charles în săptămâna în care moștenitorul tronului a fost testat pozitiv pentru COVID pentru a doua oară, scrie news.sky.com.
Soția sa, ducesa de Cornwall, a fost și ea diagnosticată cu COVID-19. DE asemenea, alte persoane de la Windosr au contractat boala.
Anunțul a fost făcut la doar câteva săptămâni după ce Regina, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, și-a atins istoricul Jubileu de platină de 70 de ani pe tron.
O declarație a Palatului Buckingham arată că: „Palatul Buckingham confirmă că Regina a fost testată pozitiv pentru COVID astăzi. Majestatea Sa se confruntă cu simptome ușoare asemănătoare răcelii, dar se așteaptă să continue sarcinile ușoare la Windsor în săptămâna viitoare. Ea va continua să primească asistență medicală și va urma toate instrucțiunile adecvate”.
Casa Regală are proprii săi medici regali, iar medicii Reginei vor fi la acolo pentru a-i oferi îngrijirile necesare și a-i monitoriza sănătatea.
Se crede că regina a intrat în contact cu Prințul Charles pe 8 februarie la Castelul Windsor. Câteva zile mai târziu, el a fost testat pozitiv la virus, dar și-a revenit rapid la starea de sănătate deplină. Pe 14 februarie s-a anunțat că și Camilla a contractat virusul.
Regina a a avut recent probleme de sănătate, iar miercuri, monarhul, în timp ce se afla în picioare ținând un baston, a remarcat, în timpul unei audiențe: „Ei bine, după cum puteți vedea, nu mă pot mișca”.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-