Regina Elisabeta a II-a a purtat pentru prima dată în public un aparat auditiv

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost văzută pentru prima oară purtând în public un aparat auditiv, informează Press Association.

 

Suverana britanică, în vârstă de 93 de ani, a fost fotografiată în timp ce purta un dispozitiv roşu-maroniu în urechea dreaptă în momentul în care a coborât dintr-un automobil, duminică, pe domeniul Sandringham, notează Agerpres. 

În urmă cu cinci ani, în octombrie 2014, soţul ei, ducele de Edinburgh, pe atunci în vârstă tot de 93 de ani, a fost văzut la rândul său în timp ce purta în public un dispozitiv auditiv foarte discret.

Tipul de dispozitiv purtat de regina Marii Britanii trebuie plasat în canalul auditiv.

Potrivit site-ului NHS England, "aceste aparate nu sunt de obicei suficient de puternice pentru persoanele diagnosticate cu deficienţe auditive severe".

Manualul de utilizare stipulează că aceste dispozitive sunt folositoare acelor persoane care dispun încă de capacităţi auditive, ajutându-le să capteze mai bine sunetele ambientale obişnuite, precum cele emise de sonerii de uşi şi telefoane dar şi vorbirea persoanelor din jur.

Duminică, regina Elisabeta a II-a a asistat la slujba religioasă oficiată în capela amenajată pe domeniul Sandringham.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel