REZIDENȚIAT 2019. Ministerul Sănătății, anunț de ultimă oră: 8.876 de candidați
Cele 6 centre universitare îndeplinesc condițiile pentru organizarea concursului de intrare în Rezidențiat 2019 care va avea loc în 8 decembrie, dar și pentru pregătirea unui număr suplimentar de...
Victor Costache, ministrul Sănătății și echipa Ministerului Sănătății au condus în această dimineață videoconferința organizată în vederea verificării stadiului pregătirilor pentru organizarea Concursului de intrare în Rezidențiat astfel încât toți candidații să beneficieze de condițiile optime de desfășurare a concursului.
În cadrul întâlnirii s-a mai discutat și despre adoptarea unor măsuri suplimentare care să dea posibilitatea concurenților care obțin la concurs peste 60% din punctajul maxim pe domeniu, pe țară să fie admiși ca rezidenți.
La videoconferință au participat rectorii și prorectorii universităților de medicină și farmacie care fac parte din Comisia Centrală de organizare a concursului de intrare în Rezidențiat, dar și din comisiile locale, reprezentații Primului ministrului al României, reprezentanții Ministerului Sănătății, ai Ministerului Educației și Cercetării.
În timpul întâlnirii, toate comisiile locale de organizare a concursului au asigurat echipa de conducere a Ministerului Sănătății că nu există disfuncționalități în modul de desfășurare, conform metodologie și cerințelor de concurs. De asemenea, reprezentanții centrelor universitare în care este organizat concursul au informat că au capacitatea de a asigura suplimentarea numărului de rezidenți, în special pentru specialitățile deficitare.
„Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar ne dorim ca toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, să fie admiși, în condițiile în care resursa umană este deficitară. Vom găsi soluții pentru acești tineri, așa cum a asigurat și primul ministru, și am cerut departamentelor de specialitate din cadrul ministerului să prezinte o analiză în acest sens, inclusiv pe criterii demografice pentru a putea lua decizii privind repartizarea pe centre universitare a viitorilor rezidenți. După concurs vom discuta împreună, toți cei implicați, și măsurile care trebuie luate pentru îmbunătățirea acestui concurs în anii care urmează", a spus ministrul Costache în timpul videoconferinței.
8.876 de candidați pe 4.700 de locuri, cu posibilitate de suplimentare
Ministerul Sănătății va organiza duminică, 8 decembrie 2019 concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie și, la fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
În această sesiune au depus dosarele pentru participare la concurs un număr de 8.876 tineri absolvenți ai universităților de medicină și farmacie (6.283 medicină, 1.740 medicină dentară, 853 farmacie).
Aceștia candidează pe un număr de 4.710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire (3.960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie - MApN, Ministerul Justiției și MAI).
Pentru această sesiune, Ministerul Sănătății a suplimentat cu 558 numărul posturilor și locurilor pe domeniul medicină, față de numărul de absolvenți.
-
-
-
Te trezești noaptea cu inima bătând puternic? Ce poate însemna12.10.2026, 21:46
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
Asigurarea de sănătate include și servicii stomatologice. Un studiu al CMSR arată că 34% dintre respondenți nu știu că pot face plombe, extracții, detartraj sau tratamente gratuite
EXCLUSIV Românii, repetenți la prevenția medicală. Adela Cojan: Ne-au alarmat cifrele extrem de devastatoare despre numărul deceselor evitabile
CNAS: condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave
Victimele accidentelor, despăgubite în funcție de leziuni. Cât PLĂTEȘTI dacă faci accident. Vezi AICI codul leziunilor și AMENDA
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
Lege promulgată: Asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer are dreptul la 45 de zile de concediu și indemnizație!
Contractul-cadru se prelungește până la 30 iunie. Cojan (CNAS): Va cuprinde noutăți importante pe toate domeniile de asistenţă medicală
Contractul-cadrul a fost prelungit până la jumătatea anului. Forma viitorului contract-cadrul va fi finalizată până la 1 iulie.
EXCLUSIV Condiția ca un pacient să se trateze în străinătate. Celebrul formular E112. Vlădescu: Firul roșu. Pentru români nu era foarte convenabil, dar era mai bine decât deloc
Ministerul Sănătății: Cum se eliberează deciziile de carantină sau de izolare de către DSP-uri, dar și cum se dau concediile medicale. PRECIZĂRI
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
BREAKING NEWS Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase
CMSR solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
