EXCLUSIV România, cifre rușinoase la prevenție. Dan Zaharescu: România 20 de euro, Europa 102 euro pe cap de locuitor. Cheltuim de CINCI ori mai puțin
”Practic, cheltuim pentru prevenție, în medie de cinci ori mai puțin față de media europeană”, susține Dan Zaharescu, directorul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente...
”Este mult spus că producătorii de medicamente sunt 'de vină' pentru existența și prezența farmaciilor, dar este adevărat, că o verigă extrem de importantă în ceea ce privește accesul pacienților la medicamente și vaccinuri poate să fie și este reprezentat de farmacii”, a afirmat Dan Zaharescu, directorul executiv ARPIM, în cadrul dezbaterii ”Prevenția și descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluții pentru creșterea rezilienței în sistemul sanitar”, organizată de DC Media Group.
De asemenea, mai spune Zaharescu, ”sistemul sanitar din România este orientat, exclusiv, spre tratament, și mult prea puțin spre prevenție, și de aceea este mai mult ca oricând nevoie de schimbare de paradigmă, dar și de date și informații precise și actualizate la starea generală de sănătate a populației și la o serie întreagă de alte elemente care pot ajuta procesul decizional în acest domeniu”.
România, repetentă la capitolul prevenție. Cifre îngrijorătoare
Mai mult decât atât, Zaharescu a afirmat că cifra alocată pentru prevenție este una foarte mică, dar mai ales, foarte îngrijorătoare.
”Doar 1% din cheltuielile totale de sănătate au reprezentat cheltuieli cu prevenția, respectiv 20 de euro pe cap de locuitor față de media europeană care este de 102 euro. Practic, cheltuim pentru prevenție, în medie de cinci ori mai puțin față de media europeană”, a mai spus Zaharescu.
”Aici aș veni cu o serie de argumente, pentru că există o mulțime de motive pentru care trebuie încurajate politicile care sprijină prevenția, fie prin screening, fie prin depistarea precoce a unor boli grave precum și imunizarea prin vaccinare. Aceste politici au potențialul de a asigura pe termen lung sustenabilitatea economică a sistemelor de sănătate, prin reducerea costurilor cu asistența medicală, dar pot conduce și la obținerea de beneficii economice mult mai largi prin asigurarea unei productivități mai bune și mai constante a forței de muncă.
Și nu în ultimul rând, pot susține îmbătrânirea în condiții bune de sănătate a populație și un proces de menținere stării de sănătate a populației vulnerabile la ora actuală și nu trebuie să neglijăm aceste aspecte, în special în perspectiva evoluției demografice pe termen scurt și mediu a României, care se manifestă printr-o îmbătrânire accelerată”, a afirmat Dan Zaharescu.
Vezi mai multe în video:
-
-
Noile ghiduri pentru tensiunea arterială extind criteriile de diagnostic15.12.2025, 21:02
-
Manichiura cu gel, pericol pentru unghii. Semnul banal adesea ignorat15.12.2025, 19:55
-
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID15.12.2025, 19:11
-
EXCLUSIV Asigurarea privată de sănătate, un fel de CASCO? Declarațiile lui Cristian Roșu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară
EXCLUSIV De ce sunt puține asigurări private de sănătate în România. Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară: educația financiară este precară
Politici clare de sănătate pentru asigurările private. Deputatul Florin Buicu: viitorul este al asigurărilor
EXCLUSIV Florin Andronescu, Sanador: sistemul public de sănătate are nevoie de o reglementare serioasă
EXCLUSIV Florin Andronescu, SANADOR: reprezentăm 15% din totalul decontărilor asiguratorilor privați
EXCLUSIV Abonament sau asigurare de sănătate privată: avantaje și dezavantaje. Dr. Mădălina Buculei explică diferența dintre ele
EXCLUSIV România e datoare spitalelor din UE cu 210 milioane de euro. Adela Cojan, CNAS: furnizorii noștri privați le puteau asigura la costuri mult mai mici
EXCLUSIV Sistem de sănătate public sau privat: Cum te ajută asigurarea medicală privată, explică dr. Mădălina Buculei
Quo Vadis 2022! - Ediția a IV-a, Asigurările private de sănătate - soluție pentru finanțarea sănătății. DEZBATERE DC MEDIA GROUP
Sistemul asigurărilor private de sănătate. Claudia Boghicevici, Curtea de Conturi: e momentul ca acesta să fie adaptat la nevoile unei societăți în dinamică
EXCLUSIV Abonament sau asigurare medicală: care este diferența dintre ele, explică Irina Bejan, reprezentant Euroins România
EXCLUSIV Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: în România s-a dezvoltat exclusiv piața abonamentelor de sănătate, mai puțin asigurările private
EXCLUSIV Pandemiile tăcute din România. Păun: Realitate tristă pentru noi, situația e dramatică. 40% din decese puteau fi evitate
EXCLUSIV Farmaciile, "pe MUCHIE". Iulian Trandafir, despre compensarea vaccinurilor: Fac multe lucruri voluntare, profitabilitate de 1%
EXCLUSIV Iulian Trandafir, semnal către Rafila privind farmaciile: Tranziția durează între 4 și 5 ani
EXCLUSIV România, cifre rușinoase la prevenție. Dan Zaharescu: România 20 de euro, Europa 102 euro pe cap de locuitor. Cheltuim de CINCI ori mai puțin
EXCLUSIV "Orice tuse care NU trece în cinci zile, să te gândești la cancer sau tuberculoză". Mihălțan, atenționare despre "capcana TUSEI"
Prof. dr. Florin Mihălțan, medic primar pneumolog, a vorbit despre rolul farmacistului pentru pacienți
EXCLUSIV Recorduri istorice în medicina mondială. Gabriel Dina: Am avut vaccin în 326 de zile, suntem din nou împreună. Am câștigat 3-4 ani de speranță de viață
EXCLUSIV Adrian Marin, CEO Generali România: Românii doresc un acces mai rapid și o calitate mai ridicată a serviciilor medicale
EXCLUSIV Dr. Daciana Toma: Serviciile de prevenție în contract cu Casa de Asigurări, aproape ÎNGROPATE
EXCLUSIV Timar, cifrele ZILEI despre diabet, obezitate și hipertensiune: Asistăm la o adevărată epidemie! Mulți nici NU ȘTIU că o AU
Romulus Timar a vorbit despre diabet, riscurile diabetului și datele îngrijorătoare din România.
