Salvați Copiii despre desființarea ANPDCA: ”A creat uriaşe dificultăţi”
Organizaţia Salvaţi Copiii cere Guvernului abrogarea urgentă a prevederilor în baza cărora au fost comasate Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii cu Autoritatea Naţional?...
Salvați Copiii. Organizaţia Salvaţi Copiii cere Guvernului României abrogarea urgentă a prevederilor în baza cărora au fost comasate Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii (ANPDCA) cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD).
Conform unui comunicat al organizaţiei nonguvernamentale, ANPDCA este "o instituţie de o importanţă crucială pentru respectarea drepturilor copiilor" din România.
"O astfel de decizie, luată într-o guvernare anterioară, a creat uriaşe dificultăţi în coordonarea şi monitorizarea sistemului de protecţie a copilului, cu consecinţe directe în viaţa copiilor şi familiilor aflate în atenţia serviciilor de asistenţă socială. De aceea, motivarea măsurii de desfiinţare a ANPDCA prin menţionarea 'interesului public' este contradictorie, deoarece, în fapt, ignoră complet ceea ce, legal şi moral, este primordial pentru societatea românească: principiul constituţional al interesului superior al copilului", arată comunicatul, citat de Agerpres.
Salvați Copiii argumentează de ce cele două structuri nu ar trebui comasate
Potrivit organizaţiei, prin contopirea intereselor copilului cu cele ale adulţilor cu dizabilităţi "se anulează primordialitatea intereselor lor, repetându-se greşelile" din trecut.
"Bazându-ne pe experienţa muncii noastre şi a colaborării directe cu ANPDCA, considerăm că desfiinţarea acestei structuri strategice distincte, învestită cu competenţe clare în promovarea şi protecţia drepturilor copilului, va afecta profund procesul de monitorizare şi implementare a strategiilor şi planurilor de acţiune care vizează copilul. Ţinând seama de aceste aspecte, Organizaţia Salvaţi Copiii cere Guvernului României abrogarea urgentă a art. 9 alin. 2 şi completarea OUG 68/2019 cu măsuri care să determine întărirea rolului ANPDCA pentru o mai bună coordonare a politicilor destinate copiilor şi familiilor acestora. Ne exprimăm disponibilitatea de a contribui la găsirea unei soluţii în acest sens", a precizat Salvaţi Copiii.
Conform comunicatului, România întâmpină în continuare "dificultăţi" în asigurarea protecţiei sociale a copiilor din zonele rurale sau urbane afectate de sărăcie. De asemenea, creşterea calităţii serviciilor sociale, reducerea numărului de copii care ajung în centrele de plasament sau la asistenţi maternali şi dezvoltarea sistemului de adopţii sunt "majore provocări" pentru prezent şi viitor.
"Problematica complexă a respectării dreptului la familie şi la protecţie împotriva abuzului, neglijării şi abandonului, necesitatea coordonării centrelor de plasament şi a accelerării procesului de adopţie pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie, prevenirea exploatării copilului în ţară ori în Uniunea Europeană, cer mai degrabă o întărire a funcţiilor şi puterii de decizie a ANPDCA pentru a crea premisele unui sistem naţional competent şi cât mai aproape de performanţele altor ţări din spaţiul european", adaugă organizaţia.
Motivul comunicatului Salvați Copiii
Noul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat joi comasarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii (ANPDCA) cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD). Ministrul a apreciat că palierul de conducere din cadrul structurilor ministerului nu are efect în calitatea serviciilor oferite contribuabililor.
"În ordonanţa de urgenţă de ieri am propus Guvernului şi colegilor mei - şi au fost de acord - ca în vederea eficientizării instituţiei (Ministerului Muncii, n.r.) şi pentru că în ceea ce priveşte copilul, persoanele cu dizabilităţi, statul român trebuie să aibă o politică care să acopere tot ciclul vieţii acestor persoane, am propus comasarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţii (ANPDCA) cu Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD). Aparatul tehnic se va comasa, deci vom ajunge inclusiv la o economie şi de timp de lucru, dar şi de resurse, şi bineînţeles ne aşteptăm la o eficienţa la nivelul activităţii în serviciul beneficiarilor acestor structuri", a declarat Violeta Alexandru.
-
Buze crăpate: ce vitamină îți lipsește din organism?27.12.2025, 17:05
-
De ce să bei apă imediat după ce te trezești27.12.2025, 14:22
-
7 sfaturi să te pui pe primul loc27.12.2025, 12:58
-
Cât de des trebuie să schimbi lenjeria de pat?27.12.2025, 11:52
-
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
Conf dr Aurel George Mohan, nou Secretar de stat în Ministerul Sănătății
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
Postul de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDM), scos la concurs de Ministerul Sănătății. Iată cerințele
Alexandru Rafila: Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, trebuie să fie precauți
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
CNAS - condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
