EXCLUSIV Șansă pentru pacienții cu boli cardiovasculare. Buicu, despre schimbarea valvei: Te simți foarte bine când vezi că pacientul trăiește
Conf. dr. Florin Buicu ne-a vorbit despre subiectele momentului în zona de sănătate, dezbătute în Parlament.
"Nu m-aș lega doar de actele normative, pentru că în afară de propunerile legislative avem numeroase întâlniri cu Asociații ale Pacienților, ale profesioniștilor, care vin și ne sesizează nevoia unor servicii medicale.
În patologia cardiovasculară vorbim despre o serie de pacienți care au ca și alternativă terapeutică, la care nu se poate interveni chirurgical deschis, să taie sternul să-l deschidă, pentru aceștia avem o modalitate terapeutică ce se face transcateter, adică intervențional, minim-invaziv, prin venă, pentru că se schimbă valva aortică.
În momentul de față, față de valva aortică, au apărut în domeniul acesta al dispozitivelor medicale și valva bicuspidă și valva mitrală. Ar fi necesar, pentru această categorie de bolnavi, că nu sunt foarte mulți, ca programele de sănătate curative, derulate de Casa de Asigurări, să poată sau să permită să dea șansa acestei categorii de pacienți, să poată beneficia de aceste valve.
Bolnavii nu au alternativă terapeutică. La ei, supraviețuirea este determinată de schimbarea acestor valve.
Ei, au apărut aceste modalități terapeutice și pentru ca pacientul din România să beneficieze în România de această modalitate, este necesară schimbarea normelor de aplicare ale programelor curative derulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
"În momentul în care, ca parlamentar, auzi de la pacient că a avut șansa să beneficiere de tratament, te simți foarte bine ca prin demersurile pe care le faci, vezi că pacientul trăiește"
Practic, bugetul Casei de Asigurări, odată cu aprobarea bugetului României, este apanajul Parlamentului. Întâlnirile care au loc cu Asociațiile Pacienților, se înscriu în categoria demersurilor efectuate de aceștia, bolnavi, pacienți și profesioniști, de includere în cadrul programelor naționale a acestor modalități terapeutice.
Faptul că au loc întâlniri de acest tip, la care nu participă doar reprezentanții Parlamentului, ci și ai Casei, ai Ministerului Sănătății, chiar pacienți. În momentul în care, ca parlamentar, auzi de la pacient că a avut șansa să beneficiere de tratament, te simți foarte bine ca prin demersurile pe care le faci, prin întrebările și răspunsurile pe care le ai de la Casa de Asigurări, să poți să simți, să vezi că pacientul trăiește, în primul rând, că poate vorbi, că este activ, că nu este dependent social de cineva.
Pentru că în post-operator se vede un pacient care nu putea să facă doi pași, pentru că obosea, era dependent de cineva din familie. După schimbarea valvei e o persoană activă care merge, se mișcă și nu are niciun fel de problemă.
Care ar fi alternativa? Să beneficieze de acest tratament în străinătate, la costuri de 2, 3, 4 sau 5 ori mai mari decât în România, pe care să le plătească tot bugetul României. Prin această modificare am face o economie, dar am încuraja și genul acesta de proceduri", a declarat Florin Buicu, în exclusivitate pentru DC Medical.
Vezi mai multe în video:
-
-
-
De ce este bine să consumi o linguriță de chimen zilnic09.11.2026, 21:45
-
-
EXCLUSIV Torsiunea testiculară: simptome și testul care pune diagnosticul. Dr. Bogdan Pârlițeanu: Trebuie intervenit în maxim 4 - 6 ore!
EXCLUSIV Ce înseamnă, de fapt, menopauza. Dr. Virginia Țârlea: Orice femeie trebuie să știe asta
Marele avantaj al colonoscopiei. Cât de des se recomandă. Dr. Eliza Gangone (SANADOR) explică
Cum a reușit Andreea Mantea să scape de kilogramele nedorite
EXCLUSIV CNAS pregătește extinderea serviciilor decontate pentru pacienții oncologici. Nutriția ar putea fi finanțată de la 1 ianuarie
EXCLUSIV Terapia hiperbară: cine o poate face. Dr. Mihai Băican: Funcționează ca un plămân extern
Noi începuturi și limite după divorț. O discuție despre vindecare și curajul de a merge mai departe
EXCLUSIV Primul semn că ai colică renală: cauze și prevenție. Dr Bogdan Pârlițeanu: Blochează fluxul urinar
Noile terapii pentru cancer care prelungesc viața pacienților. Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV Dependența explicată de dr. Adrian Atasiei: criterii, diferența dintre consum ocazional și comportament compulsive
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV România are una dintre cele mai scăzute acoperiri vaccinale din regiune. 60.000 de copii nu au primit vaccinul ROR
EXCLUSIV Prevenția, investiția esențială pentru viitorul sănătății în România. Iulian Trandafir: Este o chestiune de educare a oamenilor
Așa se tratează cancerul! Țintește direct locul unde a fost tumora
EXCLUSIV Cum îți poți evalua rezerva ovariană și fertilitatea. Dr. Lucia Luchian: Se poate recolta oricând
EXCLUSIV CNAS pregătește lansarea unei platforme publice cu toate cheltuielile și beneficiile programelor naționale de sănătate
EXCLUSIV Semnele de alarmă din sarcină care trebuie să te trimită la medic. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Necesită prezentare imediată
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
EXCLUSIV De ce NU trebuie să te bazezi pe AI pentru diagnostic. Dr. Tudor Ciuhodaru: Orice întârziere, letală
EXCLUSIV Metode terapeutice pentru cancer, explicate de dr. Lucia Stănculeanu. Opțiuni în funcție de stadiul bolii
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
