UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Singapore a început testele pe oameni pentru un vaccin împotriva COVID-19 şi preconizează că acesta va fi administrat săptămâna viitoare unui număr de 100 de persoane, în cadrul unei prime faze care va dura pâ...
Vaccinul, care a primit numele de Lunar-Cov19, este dezvoltat de Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Naţionale din Singapore şi de compania farmaceutică americană Arcturus Therapeutics, potrivit Agerpres.
Deocamdată, la nivel mondial sunt testate pe oameni sau au primit autorizaţie în acest sens 26 de vaccinuri, în timp ce alte 139 se află în faza de investigare premergătoare testării pe oameni.
Potrivit Agerpres, Singapore a fost una dintre primele ţări după China - de unde provine virusul - în care s-au detectat cazuri de COVID-19. Ţara a acţionat rapid pentru a le combate, însă începând de la finele lunii aprilie virusul s-a extins la barăcile unde locuiau sute de muncitori necalificaţi străini.
Până în prezent, s-au înregistrat 54.797 de cazuri de coronavirus şi 27 de decese în prosperul oraş-stat cu 6,5 milioane de locuitori. Peste 90% din cazurile de infectare au fost identificate în barăcile situate la periferia oraşului, unde au fost izolaţi începând din aprilie circa 300.000 de muncitori străini. În medie, 20 de muncitori erau înghesuiţi într-o singură baracă, în condiţii de igienă precare.
În ultimele zile, autorităţile au dezafectat aceste barăci şi le-au făcut în mod sistematic teste lucrătorilor, proces care - potrivit unui anunţ făcut de autorităţi - s-a încheiat complet vineri
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.