Stilul de viață, vinovat pentru dezvoltarea demenței. Cum poți evita boala
Cercetările arată că un stil de viață sănătos poate reduce riscul de demență
Noile cercetări arată că riscul de a dezvolta demență poate fi redus substanțial printr-un stil de viață mai sănătos, inclusiv prin reducerea consumului de alcool, de lovituri la cap și a expunerii la poluare.
Studiul a fost publicat în jurnalul medical The Lancet.
Dr. Kenneth Rockwood, autorul studiului și profesor în departamentul de medicină al Universității Dalhousie, este specializat în geriatrie, fragilitate și demență. Face parte din Comisia Lancet pentru prevenirea demenței, intervenția și vindecarea, care include 28 de experți internaționali în domeniu.
Rockwood, care studiază demența din 1979, spune că boala poate fi întârziată sau chiar evitată.
Potrivit acestuia, deși există o predispoziție genetică la o mulțime de oameni, există și o mulțime de oameni care dezvoltă demență, care nu au, se pare, o predispoziție genetică, așa că o dezvoltă din alte motive. Iar acele motive includ o serie de acțiuni pe care le putem evita, reducând astfel riscul de demență.
Potrivit studiului, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, lipsa exercițiilor fizice și sedentarismul, sunt cateva exemple semnificative.
Comisia Lancet a întocmit un raport cu nouă factori de risc în 2017. Aceștia includeau lipsa de educație, hipertensiune arterială, deficiențe de auz, fumat, obezitate, depresie, inactivitate fizică, diabet și contact social scăzut.
În acest an, au fost identificați încă trei factori de risc: consumul excesiv de alcool, leziunile traumatice ale creierului și poluarea aerului.
Acești 12 factori de risc reprezintă în total aproximativ 40% din cauzele demenței.
Studiul integral, aici.
-
Cum afectează anemia ochii? Semne oculare, cauze, tratament09.12.2025, 21:45
-
-
-
Ce este uleiul esențial de geraniu: beneficii uimitoare pentru piele09.12.2025, 17:37
-
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii
Lucrul care îți distruge creierul. Îl faci imediat ce deschizi ochii. Și nu, nu este vorba de butonatul telefonului.
A fost descoperită o nouă boală neurologică extrem de rară. Sunt doar 13 cazuri în lume
Infecția cu virusul herpes simplex 1, legată de apariția bolii Alzheimer
Cea mai banală infecție care îți devorează creierul. Duce la Alzheimer.
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte
Semnul banal care îți arată că faci demență. Apare cu 10 ani înainte și NU este vorba de pierderea memoriei.
Alzheimer, debut silențios. Biomarkerii bolii apar de la 24 de ani
Vârsta la care apar primele semne ale bolii Alzheimer. E șocant! E mult mai devreme decât credeai.
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA
Boala Alzheimer, depistată cu ani înainte de apariția simptomelor. Tehnica, disponibilă în SUA. Când va fi disponibilă și în Europa.
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog trage un semnal de alarmă.
Boala care paralizează mușchii poate fi depistată cu 10 ani înainte: testul care dă speranță
Cel mai rău lucru care îți afectează creierul
Semnul din ochi că faci Alzheimer peste 10 ani. Chinezii fac ASTA deja! Descoperirea care schimbă tot
O simplă fotografie a ochilor poate detecta Alzheimer cu 10 ani înainte. Descoperirea care schimbă totul!
Lucrul de zi cu zi care îți erodează creierul. Accelerează pierderea memoriei
Sciatica: cauza, simptome, tratament. 3 greșeli pe care le facem zilnic
Kim Kardashian dezvăluie că a fost diagnosticată cu un anevrism cerebral din cauza stresului
Psilocibina din ciuperci, posibil nou tratament pentru simptomele Parkinson
Ciupercile care ameliorează simptomele bolii Parkinson. Arată îmbunătățiri neașteptate în starea pacienților.
Amorțelile care anunță o problemă neurologică
Testul de urină care poate prezice dacă faci demență. O simplă analiză descoperă boala
5 semne timpurii care indică boala Alzheimer
Alimentele care îți distrug creierul
Gestul simplu care poate încetini îmbătrânirea creierului cu până la 20%
Viața mereu pe fugă crește riscul de demență, avertizează experții
Alimentul simplu care îți calmează creierul. Previne degradarea neurologică
Alimentul simplu care îți calmează creierul. Previne degradarea neurologică.
Medicamentele frecvent utilizate, asociate cu un risc mai mare de demență
Aceste medicamente extrem de frecvent utilizate sunt asociate cu un risc crescut de demență.
