Toate județele, în scenariul verde: creștere a incidenței doar în Covasna
Toate județele sunt în scenariul verde, însă un singur județ a înregistrat o creștere a incidenței infectărilor. Este vorba despre Covasna.
Un singur județ a înregistrat creșteri ale numărului de infectări în ultimele 24 de ore. Este vorba despre județul Covasna, care a crescut la 0,61 cazuri la mia de locuitori, de la 0,6, cât a avut ieri.
De altfel, toate județele sunt în scenariul verde, ceea ce înseamnă că niciunul nu are mai mult de 2 cazuri la mia de locuitori.
Astfel, cea mai mare rată a incidenței este în Arad, cu 1,77, dar și aici este în scădere față de ieri. Urmează Timiș cu 1,29 și Cluj cu 1,22, și acestea, în scădere.
Media națională a incidenței este de 0,76, tot în scădere față de ieri, când a fost 0,78.
De altfel, ieri au fost două județe care au avut o creștere a ratei incidenței, dar până acum se pare că toate au fost doar sporadice.

Autoritățile avertizează că cel târziu la jumătatea lunii ianuarie ar trebui să ne așteptăm ca numărul infectărilor să crească din nou în țară, dat fiind rapiditatea cu care se răspândește noua variantă, Omicron. Deși se crede că este posibil ca aceasta să producă mai puține îmbolnăviri grave, specialiștii avertizează că dacă numărul infecțiilor va fi foarte mare într-un timp foarte scurt, atunci și numărul cazurilor grave va crește la fel, ajungând, din nou, să pună presiune pe sistemul medical.
Deocamdată România se află în scenariul verde, în timp ce majoritatea țărilor din jur sunt în scenariul roșu sau galben. Cu toate, însă, că Europa înregistrează un număr mare de infectări în majoritatea țărilor, numărul deceselor a scăzut semnificativ față de prima perioadă a pandemiei.
Astfel, în Marea Britanie au fost 78.610 cazuri și 165 de decese, ieri; Franța, 65.713 cazuri și 151 de decese, în timp ce Germania a avut 55,650 de cazuri și 509 decese.
Spania a avut, ieri, 27.140 de cazuri și doar 77 de decese, Italia 23.197 de cazuri și 117 decese, în timp ce Olanda a avut 13.469 de cazuri și doar 41 de decese.
Rusia, în schimb, declară 28.363 de cazuri și 1.142 de decese. De asemenea, Belgia a înregistrat ieri 9.076 de cazuri și 54 de decese.
toate aceste date pot fi consultate AICI
-
Ghimbirul în sarcină: poate reduce greața? Ce spun studiile01.11.2026, 20:06
-
-
Un medicament oral a redus timpul până la ameliorarea unei boli rare01.11.2026, 18:00
-
-
Vaccin personalizat cu ARN mesager pentru melanom: rezultate de fază III01.11.2026, 16:00
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
COVID, impact asupra creierului și după vindecare
Long COVID, impact asupra creierului
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
JN.1, noua tulpină COVID. Se răspândește rapid. Ce se știe despre aceasta
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
