EXCLUSIV Transplant. Medicamentul comun care distruge ficatul
Sunt români ajung să aibă de nevoie de urgență de un transplant de ficat pentru că au luat doze prea mari dintr-un medicament comun, pe care îl folosim cu toții. Acesta se poate cumpăra de la farmacie, fără...
Ne lipsesc donatorii, iar listele de așteptare cu pacienți care au nevoie vitală pentru transplant de ficat sunt foarte mari. Mulți mor înainte să aibă șansa de a primi un organ. Anul trecut în România au fost 65 de donatori, deși necesarul este estimat undeva la peste 400.
O parte dintre pacienții care au nevoie de transplant de ficat și-au provocat singuri boala ingerând un anume medicament, extrem de comun și des folosit pentru tratamentul simptomatic al durerilor ușoare și medii cu diferite localizări: cefalee (inclusiv migrenă), artralgii, lombalgii, algii dentare, dureri faringiene, durere postvaccinală sau dismenoree, dar și pentru tratamentul simptomatic al febrei.
Medicamentul care te poate pune pe lista de transplant
Mare parte din acești pacienți nu fac supradoză din greșeală, ci pentru că încearcă să se sinucidă.
„Ingestia această voluntară care în ultima vreme constituie și în România o problemă, mai mică decât în Marea Britanie, dar am avut. Este vorba de paracetamol în mod special", a explicat dr. Speranța Iacob, medic primar gastroenterolog și reprezentantul României în Boardul European de Transplant, la ediția de luni a emisiunii Academia de Sănătate.
Academicianul prof.dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii, a explicat, la rându-i, că „în asemenea doze este evident că de cele mai multe ori este ingerat în scop suicidar".
O parte dintre cei care iau supradoze de paracetamol scapă cu viață dacă ajung rapid la Urgență.
„Sunt pacienți care după insuficiență hepatică la paracetamol își revin dacă ajung rapid la spital după ingestie și se iau primele măsuri de tratament în acest scop și apoi sunt transferați la gastroenterologie, dar sunt și unii care ajung târziu la spital și atunci singura soluție este transplantul. Problema cea mai mare în insuficiența hepatică acută este momentul în care apare encefalopatia hepatică care, la un moment dat, poate să nu mai fie reversibilă", a arătat dr. Speranța Iacob.
Conform prospectului, paracetamolul nu trebuie luat mai mult de 8 pastile pe zi, nu toate odată, ci distribuite în prize de 1-2 pastile, la distanțe de cel puțin 4 ore una de alta. Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore. Nu trebuie administrate mai mult de 4 doze pe zi.
Pericolul, evidențiat în prospect
Conform prospectului, „utilizarea de doze mai mari decât cele recomandate poate determina risc de insuficienţă hepatică severă. Paracetamolul poate fi deja hepatotoxic la doze de peste 6 g zilnic. Totuși, insuficiența hepatică poate apărea chiar la doze mult mai mici în cazul efectului concomitent al alcoolului, al inductorilor enzimatici hepatici sau al altor substanțe hepatotoxice. Hepatotoxicitatea poate apărea și la doze terapeutice de paracetamol, după un tratament de scurtă durată și la pacienți fără leziuni hepatice preexistente. Este necesară monitorizarea funcțiilor hepatice în cazul tratamentului de lungă durată și cu doze mari la pacienții cu leziuni hepatice preexistente".
Din păcate, unii dintre pacienții care ajung în astfel de situații nici măcar nu mai pot fi salvați prin transplant. Iată ce spun cei doi experți:
EXCLUSIV Alimentația modernă și microplasticele, factori declanșatori în bolile digestive. Dr. Răzvan Iacob: Unul din triggerii importanți
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
EXCLUSIV Secretele longevității. Prof. dr. Gabriel Ioan Prada, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Mitul bătrâneții, demontat de prof. dr. Gabriel Ioan Prada. De ce cedează corpul de fapt și care este adevărata cauză
EXCLUSIV Intersecția dintre artă și medicină. Dr. Andy Chirculescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV De ce nu funcționează plata în funcție de performanță în sănătate
EXCLUSIV Hipertensiunea pulmonară, cauze. Prof. univ. dr. Cristian Oancea: Paletă largă
EXCLUSIV Ce pățești dacă ai luat aspirină preventiv. Ce s-a descoperit despre Aspirină: schimbă tot ce se știa
EXCLUSIV Videocapsula digestivă, investigație modernă, dar cu indicații limitate. Dr. Răzvan Iacob: Trebuie administrată cu mult discernământ
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale. Dr. Răzvan Iacob, la Academia de Sănătate
Dr. Răzvan Iacob este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
EXCLUSIV Burnout în spitale. Prof. dr. Irinel Popescu, despre tradiția efortului dus la extrem în medicină: Chiar și cu ore de odihnă nu recuperăm
EXCLUSIV Chirurgia inimii în secolul XXI. Dr. Victor Costache: Chirurgul trebuie să stăpânească toate tehnicile
EXCLUSIV Un psihiatru rupe tăcerea după moartea Ștefaniei Szabo: Stau peste 24 de ore la program! Nimeni nu înțelege sacrificiul medicilor
EXCLUSIV Totul despre hipertensiunea pulmonară. Prof. univ. dr. Cristian Oancea, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce înseamnă burnout, de fapt, și de ce apare: cele 3 tipuri de epuizare. Dr. Adela Ciobanu: Mulți pacienți nu sunt stresați
EXCLUSIV De ce devine alergarea în natură un pericol. Prof. dr. Codruț Sarafoleanu: Cauză de suferință
EXCLUSIV Chirurgia viitorului: vor putea roboții să opereze singuri. Dr. Mugurel Bosînceanu: Chirurgul își asumă întreaga responsabilitate
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
EXCLUSIV Ulciorul la ochi nu se tratează cu cremă! Monica Pop avertizează
EXCLUSIV Prof. dr. Codruț Sarafoleanu explică cum funcționează aplicația pentru alergii
EXCLUSIV Totul despre infertilitate. Dr. Andreas Vythoulkas, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Hipertensiunea arterială pulmonară, boala care pune inima sub presiune. Prof. univ. dr. Cristian Oancea: Foarte ignorată
EXCLUSIV Simpozion româno-elen. Inovații și colaborare în medicină, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Prof. univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, la Academia de Sănătate
Prof. Univ. dr. Adela Magdalena Ciobanu, medic primar psihiatru vine la Academia de Sănătate.
