UMF Iași: Instanţa a respins definitiv o solicitare privind accesul studenţilor nevaccinați sau netestați la examene
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” din Iași a anunțat, oficial, că instanța a respins definitiv o solicitare privind accesul studenților nevaccinați împotriva COVID-19 sau fără un test...
Conform unui comuncat al UMF Iași, Asociația Liga Studenților din Universitatea „Al. I. Cuza”, alături de cinci studente ale Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, ceruseră în instanță suspendarea unei decizii din 12 mai 2021, care prevede că, pentru a putea participa la sesiune, studenții vor prezenta, înainte de fiecare examen, un certificat de vaccinare, un test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore, rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau o adeverință din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a cincisprezecea și a nouăzecea zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
„Acțiunea în contencios administrativ privind suspendarea Deciziei nr. 516/12.05.2021 a fost respinsă inițial la Tribunalul Iași, însă sentința a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Iași. Astăzi, 16 iunie 2021, s-a pronunțat și Curtea de Apel Iași, în sensul respingerii recursului și menținerii soluției inițiale a Tribunalului Iași. Decizia este definitivă”, se arată în comunicatu UMF Iași.
UMF "Gr.T.Popa" precizează că decizia respectivă a fost emisă pe considerente legate de necesitatea prevenirii răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, a protejării studenților, pacienților, cadrelor didactice și personalului medical din unitățile sanitare, în contextul prelungirii stării de alertă pe teritoriul României și în acord cu legislația în vigoare.
„De asemenea, conducerea Universității (...) a luat decizia de a efectua în mod gratuit testarea antigen rapid exudat naso-faringian, pentru studenții și angajații proprii”, se mai menționează în comunicat.
Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Curtea de Apel Iași a respins miercuri, ca nefondat, recursul formulat de trei studente față de decizia inițială a Tribunalului Iași, hotărârea fiind definitivă.
Reprezentanții Ligii Studenților din Iași au anunțat, pe 13 mai, că au început demersuri pentru suspendarea deciziei Consiliului de Administrație a Universității de Medicină și Farmacie "Gr.T.Popa" privind accesul studenților în sălile de examen doar în baza testelor sau vaccinurilor împotriva COVID-19.
A apărut un nou tip de vaccin antigripal cu ARNm. Va opri gripa peste noapte?
Vaccinurile „nefinalizate” există cu adevărat? De ce au stârnit o dezbatere uriașă despre HPV
De la ce vârstă se face testul Babeş-Papanicolau: "Vaccinarea anti-HPV, cea mai eficientă prevenţie a cancerului de col uterin"
EXCLUSIV Prof. dr. Emilian Popovici: Educația și transparența, esențiale pentru combaterea scepticismului față de vaccinuri
Când trebuie să faci vaccinul antigripal ca să fii protejat toată iarna. Noile recomandări ale specialiștilor pentru sezonul 2026–2027
Femeile vaccinate anti-HPV ar putea avea nevoie de mult mai puține teste Babeș-Papanicolau
Rata de acoperire vaccinală cu 2 doze ROR scade de 16 ani. Dr. Mihai Craiu: Condamnare la moarte
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA
Te-ai vaccinat anti-COVID? Trebuie să știi urgent ASTA.
Moderna depune cererea pentru autorizarea vaccinului Spikevax 2025-2026, adaptat noii variante LP.8.1 a SARS-CoV-2
Noua mutație COVID face ravagii, iar Moderna pregătește un nou vaccin! Adevărul despre LP.8.1 și ce nu îți spune nimeni
SUA: Recomandări controversate privind vaccinarea copiilor sub patru ani
Vaccinul care țintește tumorile solide. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer
Acest tratament omoară toate tumorile și previne recidiva cancerului. Eficient împotriva a patru tipuri de cancer.
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
Vaccinurile care te pot feri de gripă, COVID-19 și RSV. Ce trebuie să știi înainte de sezonul rece
Vaccinul care ar putea proteja inima. Poate reduce riscul de infarct
Vaccinul anti-COVID, impact semnificativ asupra organelor. Ce s-a descoperit abia acum
Virusul sincițial respirator: infecții respiratorii la copii, complicații la vârstnici
Vaccinul împotriva hantavirusului, între promisiune și eșec: de ce este încă în fază experimentală
Vaccinul împotriva zonei zoster reduce riscul de demență cu 20%
Dr. Horațiu Moldovan: 2025, anul în care vaccinarea revine puternic în România
Un vaccin împotriva gonoreei va fi disponibil în curând. Cine va fi vaccinat
Dr. Sandra Alexiu: Vaccinarea nu mai este doar pentru copii, este protecția adaptată fiecărui risc
Vaccinul care învață organismul să distrugă una dintre cele mai agresive tumori
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV
Comisia Europeană a aprobat vaccinul Pfizer împotriva RSV pentru adulţii cu risc crescut de îmbolnăvire.
