West Nile. 21 de persoane au murit în Grecia

Vlad Manolache |
Data publicării:

Virusul West Nile a făcut cinci victime într-o singură săptămâna în Grecia. 

Douăzeci şi una de persoane au murit în Grecia, în acest sezon al ţânţarilor, infectate cu virsul Nilului de Vest, potrivit Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor din Grecia (KEELPNO), citat vineri de EFE.

Doar în această săptămână s-au înregistrat 5 decese.

Potrivit buletinului săptămânal al KEELPNO, în total s-au înregistrat 178 cazuri de contagiere dintre care 144 au prezentat simptome la nivelul sistemului nervos central, precum encefalită, meningită sau paralizie uşoară, în timp ce alte 34 de cazuri au fost afectate doar de febră.

Manifestări grave la vârstnici

Vârsta medie a pacienţilor cu manifestări grave ale bolii este de 74 de ani, în intervalul de vârstă cuprins între 10 şi 94 de ani. Anul trecut s-au înregistrat 48 de cazuri de-a lungului întregului sezon, cu cinci morţi în total.

Actualul sezon este deosebit de agresiv deoarece temperaturile de vară au debutat foarte devreme şi au fost însoţite de numeroase ploi.

Potrivit KEELPNO, până în acest moment s-au înregistrat cazuri de infecţie în opt ţări europene, cu o deosebită incidenţă în Italia şi Serbia, în afară de Grecia.

Care sunt simptomele

Virusul este răspândit în special de ţânţari, iar cele mai multe cazuri se înregistrează în perioada în care acestea insecte sunt foarte active, în sezonul cald - în Europa de obicei în lunile iulie şi august.

Aproximativ 80% dintre persoanele infectate nu prezintă simptome, în timp ce restul manifestă semne similare gripei - febră, dureri, oboseală şi umflarea ganglionilor limfatici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel