Ziua Internațională a Reconstrucției Mamare
16 octombrie este Ziua Internațională a Reconstrucției Mamare. Pentru a marca această dată, o echipă de medici din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București a participat recent la evenimentul intitulat ...
"Ce înseamnă reconstrucția mamară? ", "Cum să învingi depresia? ", dar și "Ce implică o astfel de intervenție? ", au fost câteva din temele abordate în cadrul întâlnirii cu pacientele.
"Reconstrucția mamară nu e un moft, ea redă anatomia corpului femeii și putem spune că este și o operație antidepresivă. La Spitalul Universitar am reușit să creem, pas cu pas, o echipă multidisciplinară în care fiecare caz este analizat individual de o echipă complexă, multidisciplinară. Avem aparatură modernă și folosim metode noi care ne permit să facem tot mai multe reconstrucții mamare imediate", a declarat organizatoarea evenimentului dr. Ina Petrescu, medic primar în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.
Paula Popoiu, directorul Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti": "Ceea ce fac acești medici este un lucru extraordinar care se întâmplă într-o perioadă în care astfel de lucruri sunt tot mai rare. Viata îți oferă multe praguri de trecut, important e să le treci și să mergi mai departe. Și să aveți încredere în medici".
Victoria Asanache, primul navigator medical de pacienți din România: "Colaborez foarte bine cu medici de la Spitalul Universitar. Să trimit paciente la Universitar mi se pare o șansă pe care dumnealor nu trebuie să o rateze. Mi-aș dori ca femeile sa aibă în cât mai multe spitale posibilitatea unui consult din care să obțină un beneficiu de informație"
Dr. George Pariza, medic primar chirurgie generală SUUB: "Ma bucur că putem face reconstrucție imediată după mastectomiei, iar femeile trebuie să știe ca au acest drept".
Dr. Sebastian Grădinaru, medic primar chirurgie generală SUUB: "Beneficiul cel mai mare este că începem să depistăm cancerul din ce în ce mai devreme, adică pacienții sunt tot mai educați, nu se mai tem să vină la doctori, nu se mai tem de operații, de investigații. Vrem să convingem toate femeile care pot beneficia de implant să aibă încredere în noi și să meargă inainte cu optimism"
Mirela Zivari, psiholog clinician principal, coordonatorul Departamentului de Psihologie de la SUUB: "Experiența mastectomiei, a cancerului poate crea o depresie care nu se poate trata acasă. O depresie netratată poate duce la recăderi care pot apărea și din punctul de vedere al sănătății. În lupta cu orice tip de cancer trebuie să avem mereu în minte cuvinte precum "putere" și "curaj", iar la final vom fi învingători".
La eveniment au participat aproape 100 de femei care au fost diagnosticate cu cancer la sân și care au avut șansa unei intervenții chirurgicale cu reconstrucție mamară.
-
-
-
-
Tripla amenințare care duce la demență27.05.2026, 19:51
-
Femeile tinere, mai expuse la cancer. Ratele cresc alarmant față de bărbați
Primul semn că faci cancer pulmonar. E banal și mulți îl confundă cu oboseala
EXCLUSIV Ce trebuie să știi dacă ai avut o rudă diagnosticată cu cancer. Conf. dr. Viorica Rădoi: Anamneză amănunțită și un istoric familial
EXCLUSIV SGRT, tehnologia care face radioterapia mai sigură. Dr. Matei Bâră (SANADOR), explicații
"Nu există cancere, ci există pacienți cu cancer". Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Debusolarea pacientului este majoră
Cancerul care ucide fără simptome. Semnele subtile pe care le ignori
EXCLUSIV Cum ajută suportul psihologic pacienții oncologici. Dr. Lucia Stănculeanu explică rolul psihologului și psihiatrului în oncologie
Chimioterapia: de ce apar efectele secundare
EXCLUSIV Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
EXCLUSIV Medicina cu patru P-uri, aplicată în oncologie. Dr. Eduard Dănăilă (SANADOR): Personalizată, predictivă, preventivă și participativă
Acesta este tratamentul care elimină cancerul. Funcționează în cazul fiecărui pacient și este folosit și în România.
Trei tipuri de cancer cu mortalitate în creștere. Medicii lansează un avertisment
Cancerul, diagnosticat tardiv
Metastazele cerebrale în cancerul de sân: ce simptome apar și când apare răspândirea la creier
Cancer pulmonar la femei: semnul dat de respirație
EXCLUSIV Provocările diagnosticării oncologice în România. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Stăm prost
Dr. Monica Pop, mesaj puternic despre cancer: Boală grea! Nu m-am vindecat
Cancerul care te ucide în tăcere: Simptome banale, verdict fatal
EXCLUSIV Dr. Matei Bâră (SANADOR), despre radioterapia țintită care protejează inima și plămânii
Cancerul la sân afectează tot mai multe femei
EXCLUSIV Prevenția cancerului de col, sub semnul întrebării. Conf. univ. dr. Michael Schenker: A fost un adevărat șoc
Inflamația alimentează unul din cele mai agresive tipuri de cancer. Șanse minime de supraviețuire
Cancer pulmonar: cele 4 stadii. Stadiul care NU dă simptome, dar ucide rapid
Află care sunt cele mai periculoase stadii ale cancerului pulmonar și de ce majoritatea pacienților ajung prea târziu la medic.
