A murit cel mai scund bărbat de pe planetă

sss_95122400 Salon de spital FOTO: pexels.com

Khagendra Thapa Magar din Nepal, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat mobil din lume, a murit vineri la 28 de ani.

Cel mai scund bărbat. Khagendra Thapa Magar din Nepal, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat mobil din lume, a decedat vineri, la 28 de ani, într-un spital din oraşul Pokhara, a anunţat purtătorul său de cuvânt citat de agenţia DPA. "L-am internat joi la Spitalul Manipal", a declarat Min Bahadur Rana, preşedintele Fundaţiei Khagendra Thapa Magar. ''Doctorii au spus că a murit de pneumonie severă'', a precizat el.

În octombrie 2010, Magar, cu o înălţime de 67,08 centimetri, a fost declarat de Guinness World Records cel mai scurt bărbat mobil din lume. El a deţinut de asemenea recordul pentru cel mai scund adolescent de sex masculin (65,58 centimetri înălţime la momentul la care a fost măsurat). Lui Magar îi plăcea să cânte la instrumente muzicale şi să danseze, potrivit lui Rana, potrivit Agerpres.

În 2012, titlul pentru cel mai scund bărbat din lume a fost împărţit în două categorii, pentru persoane mobile şi nedeplasabile. Junrey Balawing, un filipinez în vârstă de 27 de ani, care măsoară 59,93 centimetri, deţine recordul pentru cel mai scund bărbat din categoria persoanelor nedeplasabile. Cea mai scundă persoană din lume a fost un alt nepalez, Chandra Bahadur Dangi, care a măsurat 54,6 centimetri. Dangi a murit în anul 2015, aminteşte DPA. 

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

URMĂREȘTE-NE ȘI PE:
Articole similare

Aspirina la vârstnici, pericol de moarte

18 feb 2026, 12:11
Aspirina zilnică nu mai reprezintă o soluție pentru prevenția cancerului. Administrarea acestui medicament la vârste înaintate nu oferă protecție, ci crește riscul de deces.

Cofeina slăbește efectul antibioticelor

04 sep 2025, 10:05
Anumite ingrediente din alimentația zilnică, inclusiv cofeina, pot slăbi efectul antibioticelor, reducând eficiența tratamentelor și favorizând rezistența bacteriană.