EXCLUSIV Cum pot fi corectate defectele genetice care stau la baza bolilor metabolice. Dr Răzvan Iacob explică
Dr Răzvan Iacob, medic primar gastroenterolog, a explicat, la Academia de Sănătate cum pot fi corectate defectele genetice care stau la baza bolilor metabolice.
Dr Răzvan Iacob, medic primar gastroenterologie de la Centrul de gastroenterologie și hepatologie al Institutului Clinic Fudeni, doctor în medicină și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București, a vorbit luni, 11 noiembrie, la emisiunea Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, și despre tehnicile de inginerie genetică prin care pot fi corectate defectele genetice ce stau la baza bolilor metabolice.
"Sunt multe metode de editare genetică. Există sisteme dezvoltate în laborator prin care, pornind de la un defect genetic, care se cunoaște și poate fi identificat prin secvențiere – utilizând aceste tehnici poți corecta defectul la nivel de ADN. Poți preleva celule bolnave de la pacientul care suferă de acea afecțiune și in vitro poți corecta defectul genetic", afirmă dr Răzvan Iacob.
Celulele, continuă specialistul, pot fi readministrate pacientului și astfel se corectează boala. "Sunt studii în desfășurare. Nu sunt încă aplicate pe scară largă, clinic vorbind. Tehnica există, nu este foarte dificilă și pe viitor se speră că va aduce progrese majore în tratamentul bolilor, de multe ori monogenice", adaugă dr Răzvan Iacob.
În ce afecțiuni se așteaptă cele mai notabile rezultate, aflați în video:
-
Obiceiurile zilnice care te feresc de Alzheimer și prelungesc viața10.07.2026, 16:19
-
-
Zoldonrasib, medicamentul care distruge urmele de cancer din sânge10.07.2026, 13:48
-
-
EXCLUSIV Dr. Horațiu Roman ne-a spus totul despre endometrioză: simptome, cauze, tratament, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Listele de așteptare, barieră în accesul la tratamente. Levente Vass: Nu ar trebui să se întâmple
EXCLUSIV Durata tratamentului ortodontic, factori esențiali. Dr. Ela Bănică: Abordarea este diferită
EXCLUSIV Legătura dintre flora intestinală și bolile cronice. Dr. Sanda Maria Crețoiu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, despre capcanele climatice și urbane care extind sezonul alergiilor
EXCLUSIV De ce gâfâi la urcatul scărilor? Semnul banal care ascunde o boală gravă. Dr. Cristian Oancea: Supraviețuirea, limitată
EXCLUSIV De ce nu funcționează plata în funcție de performanță în sănătate
EXCLUSIV Ulciorul la ochi nu se tratează cu cremă! Monica Pop avertizează
EXCLUSIV Bolnavii de cancer așteaptă cu lunile diagnosticul, apoi alte luni tratamentul: "Avem dovezi foarte triste"
EXCLUSIV Aspirina, pericol ignorat de mulți. Cum poate declanșa sângerări și scoate la iveală cancerul
EXCLUSIV Când e necesară operația varicelor
EXCLUSIV Paradoxul tratamentului lui Donald Trump. Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Vaccinuri și prevenție în călătoriile internaționale
EXCLUSIV Totul despre hantavirus. Prof. dr. Simin Aysel Florescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Vaccinarea cardiacilor și a bolnavilor cronici, esențială. Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu: Indicație majoră
EXCLUSIV Tratamentul anti-cancer cu celule T modificate genetic. Dr. Ștefan Ciurea, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale. Dr. Răzvan Iacob, la Academia de Sănătate
Dr. Răzvan Iacob este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
