Accidente, România vs. Franța. Prof. Valeriu Șurlin: Le-au redus cu 30-40 la sută / VIDEO

Rodica Mitu |
Data publicării:
EXCLUSIV
Foto Pexels
Foto Pexels

Prof dr Valeriu Șurlin, președintele Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumă, a vorbit despre accidentele de circulație, dând exemplul Franței.

Prof dr Valeriu Șurlin, președintele Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumă, a fost invitatul profesorului Irinel Popescu, luni, 31 ianuarie, la o nouă ediție a emisiunii „Academia de Sănătate”. Cei doi reputați chirurgi au discutat, în cadrul emisiunii, despre progresele făcute în chirurgia românească, în mod special despre ramura reprezentată de chirurgia de urgență, dar și despre problemele majore cu care se confruntă aceasta. De asemenea, Valeriu Șurlin și Irinel Popescu au discutat și despre accidentele de circulaţie.

„Uniunea Europeană a implementat un set de măsuri prin care să se scadă numărul accidentelor de circulație”, a spus Valeriu Șurlin.

Ulterior, acesta a făcut referire la Franța. „Îmi aduc aminte că, în urmă cu mulți ani, mergând prin Franța, am remarcat că toată lumea mergea cuminte pe banda din dreapta, nu erau depășiri. Am aflat că a fost o politică de stat prin care s-a insistat asupra limitării drastice a depășirilor pe autostradă și pe drumurile naționale. Ca urmare a unei politici atente, a unor măsuri restrictive, s-a reușit o reducere cu 30-40 la sută”, a spus Valeriu Șurlin.

„La nivel european, există o serie întreagă de măsuri de îmbunătăţire a atitudinii conducătorilor auto, a pietonilor, a bicicliştilor. Chiar dacă par banale la prima vedere, în realitate sunt foarte importante. Spre exemplu, nefolosirea telefonului la volan, pentru ca perioadele de neatenţie ale şoferului să fie reduse la minimum. Se fac eforturi pentru realizarea conducerii preventive. Există popularizarea care se face prin mass-media de a evita consumul de băuturi alcoolice, de a conduce preventiv, de a scădea viteza de deplasare a autoturismelor în oraşe, de a renunţa în marile oraşe la maşini şi a trece la deplasarea cu bicicleta sau cu mijloace cu viteză mai mică”, a mai declarat prof. dr. Valeriu Şurlin la Academia de Sănătate de la DC Medical.

 

Citește și: Prof. Valeriu Șurlin a vorbit despre o altă pandemie ”cu un număr impresionant de cazuri” / VIDEO

 

 

Chirurgia de urgență în România, cu prof dr Valeriu Surlin. Academia de Sănătate - emisiune integrală

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel