A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Actorul britanic Benedict Cumberbatch crede că este posibil ca el să fi fost "pacientul zero" al pandemiei de coronavirus, informează DPA.
Starul britanic, nominalizat la Oscar în 2015 pentru rolul principal din filmul "The Imitation Game", a acordat recent un interviu în care a vorbit despre o boală misterioasă care l-a lăsat aproape de o stare de incapacitate fizică în 2019.
După ce a analizat simptomele pe care le-a dezvoltat atunci, actorul crede, în prezent, că a fost unul dintre primii oameni din lume care au contractat periculoasa maladie COVID-19.
"Eram extrem de bolnav în momentul în care toate acele informaţii despre COVID au apărut dintr-o dată la începutul anului 2020", a declarat Benedict Cumberbatch pentru The Independent.
După ce a citit relatările din presă despre pandemia de COVID-19, starul britanic, în vârstă de 44 de ani, s-a declarat îngrijorat din cauza faptului că ar fi putut să contribuie la propagarea pandemiei. "Mi-am spus: 'Dumnezeule, am fost chiar pacientul zero'", a adăugat el în acelaşi interviu.
Actorul britanic, născut la Londra, a zburat cu avionul până la Cape Town, în Africa de Sud, spre sfârşitul anului 2019 pentru a filma mai multe scene din lungmetrajul "The Mauritanian", în momentul în care a contractat o boală misterioasă.
"Eram atât de bolnav - a fost pneumonie borderline", a adăugat artistul, care a adăugat că s-a luptat cu boala pentru a termina filmările şi că "a vomitat între scene".
Citește și Cercetătorii pot acum să colecteze și să secvențieze ADN din aer
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.