Ambulanță, șofer anchetat. A refuzat să transporte un pacient
Ambulanța Gorj: un şofer de la Serviciul Judeţean este cercetat disciplinar, după ce a refuzat transportul unui pacient, victimă a unui accident de circulaţie, la un spital din Bucureşti, invocând motive med...
Ambulanța Gorj: un şofer de la Serviciul Judeţean este cercetat disciplinar, după ce a refuzat transportul unui pacient, victimă a unui accident de circulaţie, la un spital din Bucureşti, invocând motive medicale, a declarat marţi managerul instituţiei, Constantin Mitroi.
În cazul șoferului a fost întocmit un referat, iar ancheta a ajuns pe masa Comisiei disciplinare, care ar putea recomanda chiar desfacerea contractului de muncă.
Victima netransportată la spital, decedată trei zile mai târziu
„Este vorba despre un accident care a avut loc la Tismana. În urma accidentului a rezultat o victimă care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Gorj, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). După investigaţiile care s-au făcut la spital, s-a decis transferul pacientului către un spital din Bucureşti. Am trimis un echipaj de ambulanţă, iar ambulanţierul respectiv a refuzat cursa din motive medicale. În urma refuzului, s-a întocmit un referat, referatul a fost dat către Comisia de cercetare disciplinară, iar cazul este în cercetare disciplinară şi aşteptăm concluziile. Riscă inclusiv desfacerea contractului de muncă, dar nu aş vrea să mă antepronunţ. Aşteptăm să vedem ce concluzii are Comisia de cercetare disciplinară şi apoi o să luăm o decizie”, a precizat Constantin Mitroi, pentru Agerpres.
Potrivit unor surse medicale, victima accidentului, care a suferit un politraumatism şi un hematom pe creier, a fost operat într-un spital din Bucureşti, însă a decedat trei zile mai târziu.
-
-
-
-
-
De ce bărbații elimină mai multe gaze decât femeile16.09.2026, 15:04
Alimente contaminate cu PFAS. Ai mâncat ASTA? Riști cancer, infertilitate și boli hepatice
Ouă, lapte și pește cu CANCER, boli hormonale și infertilitate în ele! Ai mâncat ASTA? Au PFAS, ceva ce NU ar trebui să existe nicăieri!
De ce se sparg vasele de sânge în ochi. Cauza te va surprinde
Ce înseamnă dacă ți se sparge un vas de sânge în ochi? Cauza te-ar putea surprinde.
Trigliceride: ce sunt și care sunt valorile normale. Cum scazi nivelul de trigliceride
Ce sunt trigliceridele și când devin problematice? Iată cum să reduci nivelurile de trigliceride?
10 boli care nu dor, dar pot fi fatale
Analizele medicale anuale pe care trebuie să le faci în funcție de vârstă
Omega-3 poate preveni diabetul și bolile cardiovasculare. Medicii sunt uimiți
Crezi că sforăitul e normal? Uite ce se întâmplă, de fapt, în corpul tău în fiecare noapte!
Nu ignora balonarea! Cele 4 boli ascunse care pot cauza acest simptom
Descoperă cele 4 boli ascunse care pot cauza balonare.
Doar trei nopți de somn insuficient pot distruge inima
De ce se crapă colțurile gurii și cum scapi rapid de problemă
Aplicația AI care monitorizează anemia
Cercetătorii americani au dezvoltat o aplicaţie asistată de AI pentru monitorizarea anemiei.
Piloerecția sau de ce ai senzația că ți se ridică părul pe cap. Ce ascunde, de fapt, acest sentiment
De ce ai senzația că ți se ridică părul pe cap. Ce ascunde, de fapt, acest sentiment.
5 semne aparent banale care îți spun că ai probleme cu ficatul. Numărul 3 sigur îl ignori!
Cele 5 semne banale care îți arată că ai probleme cu ficatul. Le ignori zilnic și habar nu aveai că e de la ficat.
Hipotermia: semnul banal dat de tremurat atunci când ți-e doar "frig"
Transpirații nocturne: semnul ignorat care poate ascunde probleme serioase de sănătate
Ce nu a spus nimeni despre menopauză: nu ești nebună, ești la perimenopauză. Ce se întâmplă în creierul tău
Candida auris, ciuperca „invincibilă” care îi îngrijorează pe medici: este rezistența la antifungice și se răspândește repede
Cum știi dacă ai tulburări de somn: 6 semne banale. Ce este jet lag social? Beatrice Mahler: Organismul NU poate recupera ore de somn!
Îți e frig tot timpul? 6 cauze și semnele care nu trebuie ignorate
Ce este botulismul, "boala care paralizează nervii". Ce se poate întâmpla dacă vrei botox ieftin
Ce spune culoarea limbii despre sănătatea ta: semnele de alarmă ignorate de mulți
Ce înseamnă dacă ai gust amar în gură. Semnul pe care ți-l dă corpul
Ce înseamnă dacă ai un gust amar în gură. Care sunt cauzele și ce semnal îți dă corpul. De ce nu ar trebui ignorat acest simptom.
Auzul slab poate să "crească riscul de insuficienţă cardiacă"
Un studiu arată că auzul slab poate să crească riscul de insuficiență cardiacă.
